Îndulcirea trupească, nefiind firească sufletului omenesc, nu poate sluji lui spre mângâiere. Ea a intrat în neamul nostru de la căderea lui Adam; şi după trebuinţă, este îngăduită o vreme această îndulcire trupească stricăcioasă, pentru că încă nu am învăţat să gustăm hrana duhovnicească şi adeseori nu avem dorinţă ca să învăţăm, ci fără de noimă o refuzăm şi nu dorim să o folosim cu înţelepciune.

(Sfântul Dimitrie al Rostovului, Alfabetul duhovnicesc, Editura Sophia, București, 2007, p. 41)