Nu cred în virtualitatea comunicării
Nu pe site-uri se rezolvă problema Ortodoxiei - în genunchi, frate, în faţa icoanei!
Eu nu deschid decât foarte rar mail-ul, poate doar când sunt stresat de vreun telefon că trebuie să iau de acolo un mesaj. Nu cred în virtualitatea comunicării, cu tot respectul pentru cei care încearcă să comunice virtual şi ştiind că unii o fac foarte bine. Accept cu bucurie site-urile ortodoxe, de exemplu, pe anumite teme, dar asta este cu totul altceva. În schimb, mă irită cumplit când aflu că pe forumuri deschise de te miri cine, unul mai guru decât celălalt, suntem comentaţi toţi într-un fel de marmeladă duhovnicească, în speranţa că, în acest fel, am rezolva problema Ortodoxiei. Nu pe site-uri se rezolvă problema Ortodoxiei - în genunchi, frate, în faţa icoanei! Nu prin bipuri comunicăm, ci prin rugăciune curată înaintea lui Hristos. Nu în întâlniri dintr-acestea aşa, obscure, tainice, în care intrăm numai noi, iniţiaţii, şi ne pârlim bărbile la câte o lumânare. Nu în acestea Se comunică Hristos, ci în luminozitatea absolută, transparentă şi diafană a Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii! Ştiţi, Liturghia nu se slujeşte pe sub mână, ci este un act liturgic vizibil, extrem de relevant atât asupra existenţei lui Dumnezeu, cât şi asupra stării duhovniceşti a omului care participă la Liturghie.
(Preot Conf. Dr. Constantin Necula, Creștinism de vacanță, Editura Agnos, Sibiu, 2011, p. 21)
Când ești în rugăciune, toate se fac cum trebuie
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro