„A găsi sensul vieții este fericirea, a găsi fericirea e sensul vieții.” Dar unde se ascunde fericirea? Să ascultăm o parabolă. O pisică bătrână se încălzea la soare. Un pisoi vioi s-a rostogolit pe lângă ea, a sărit cu agerime și a început să fugă în cerc.

– Ce faci acolo, măi? s-a interesat leneș pisica.

– Încerc să-mi prind coada! a răspuns gâfâind pisoiul.

– De ce?

– Mi s-a pus că fericirea mea este coada, și e a treia zi de când fug după ea, dar tot timpul îmi scapă.

Bătrâna pisică a zâmbit, amintindu-și de tinerețe:

– Și mie mi s-a spus că în coada mea stă fericirea mea. Multe zile la rând am încercat s-o prind: n-am mâncat, n-am băut, doar fugeam tot timpul; cădeam frântă de oboseală, mă sculam și iarăși mă străduiam s-o prind. Într-o bună zi, am disperat și am plecat unde vedeam cu ochii – și știi ce am observat la un moment dat? Oriunde mă duceam, coada mergea cu mine.

Așadar, nu fugi după fericire. Află calea dreaptă, și fericirea va merge împreună cu tine. În acest scop, avem neaparată nevoie cel puțin de liniștea conștiinței și de echilibrul între dorințe și posibilități.

Filosoful grec Pitagora spunea: „Nu fugi după fericire: ea se află întotdeauna în tine însuți”. „Cea mai scurtă cale spre fericire”, spunea doctorul fără de arginți și umanistul Feodor Haaz, „nu constă în dorința de a fi fericit, ci în cea de a-i face fericiți pe ceilalți”.

Soljenițîn era convins: „Nu nivelul bunăstării materiale face fericirea oamenilor, nicidecum, ci relațiile dintre inimi și punctul nostru de vedere asupra vieții noastre. Atât una, cât și cealaltă sunt totdeauna în puterea noastră: așadar, omul e totdeauna fericit dacă vrea, și nimeni nu îl poate împiedica”.

(Konstantin V. Zorin, Dacă puterile sunt pe sfârșite. Războiul și pacea omului cu el însuși, traducere din limba rusă de Eugen Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2015, pp. 154-155)