Transformarea copiilor în confidenţi ai părinţilor necăjiţi este o adevărată crimă pentru că sufletul şi mintea copilului nu are putinţa de a purta poverile specifice adulţilor. Ei nu au nici structuri cerebrale, nici experienţă şi nici forţă fizică necesară să îndure sau să facă ceva pentru cel ce se plânge, şi nici să primească duhurile care-l robesc pe adult. Doar se va frânge sub povară încetând să mai fie copil cu sufletul.

(Monahia Siluana Vlad, Uimiri, rostiri, pecetluiri, Editura Doxologia, Iași, 2012, p. 85)