„Vanitas vanitatum et omnia vanitas” („deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciune”), afară de iubire.

Cât și cum ai știut să iubești ieri, atât de mare și frumos ești azi. Apără-te de lumea rea, dar nu înceta s-o iubești. E greu? Nu este greu dacă știi și crezi cu adevărat că pomenindu-i în rugăciune „aprinzi cărbuni pe capul lor”.

(Arhimandritul Arsenie Papacioc, Scrisori catre fiii mei duhovnicești, Mănăstirea Dervent, Constanța, 2000, pp. 121-122)