„Nu mă voi ruşina când voi căuta spre toate poruncile tale”
Împlineşte mereu, cu toată sârguinţa, până la ultima iotă, poruncile dumnezeieşti ale Mântuitorului dacă doreşti să te arăţi fără de ruşine atunci înaintea Domnului tău.
Să nu te laşi atras de cuvintele deşarte ale proorocilor mincinoşi ci, supunându-te învăţăturii evanghelice, străduieşte-te prin fapte bune şi lacrimi de umilinţă să speli povara multelor tale păcate. Pentru aceasta împlineşte mereu, cu toată sârguinţa, până la ultima iotă, poruncile dumnezeieşti ale Mântuitorului dacă doreşti să te arăţi fără de ruşine atunci înaintea Domnului tău. Căci „atunci”, spune psalmistul, „nu mă voi ruşina când voi căuta spre toate poruncile tale”; şi iarăşi: să „fie inima mea fără prihană întru îndreptările tale, ca să nu mă ruşinez” (Ps. 118, 6:80). Inimă neprihănită şi fără ruşine în poruncile Celui de Sus are acela care nici nu râde şi nici nu nesocoteşte vreuna dintre ele neîmplinind-o cu fapta ci împlineşte totul exact, cu frică.
(Sfântul Maxim Grecul, Viața și cuvinte de folos, Editura Bunavestire, Galați, 2002, p. 84)
Maica Domnului – smerenia care a încăput dumnezeirea
Dumnezeu nu ne poate mântui fără voia noastră
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro