Nimeni nu poate tămădui boala mea în afa­ra Celui care cunoaşte adâncul inimii.

De câte ori nu am pus hotar şi am clădit ziduri între păcat şi mine! Însă gândul meu a călcat hota­rele şi voia mea a dărâmat zidurile, fiindcă hotare­le nu erau apărate cu frica de Dumnezeu şi ziduri­le nu erau întemeiate pe pocăinţa neprefăcută.

Iarăşi bat la uşă, ca să mi se deschidă; nu înce­tez a cere, ca să primesc ceea ce doresc, şi nu ştiu de ruşine cerşind milă la Tine, Doamne.

Doamne, Mântuitorul meu! De ce m-ai pără­sit? Milostiveşte-Te de mine, Unule Iubitorule de oameni! Mântuieşte-mă pe mine, păcătosul, Cela ce singur eşti fără de păcat!

Smulge-mă din mocirla fărădelegilor mele, ca să nu mă împotmolesc în ele pe veci; izbăveşte-mă din fălcile vrăjmaşului, care ca un leu răc­nind, caută să mă înghită.

Înalţă puterea Ta şi vino ca să mă mântuieşti. Fă să strălucească fulgerul Tău şi risipeşte puterea lui, ca să fugă înspăimântat de la faţa Ta, că nu poate să ţină piept înaintea Ta şi a celor ce Te iubesc. În­dată ce va vedea semnul harului Tău, se va îngrozi de Tine şi se va depărta de ei cu ruşine.

Şi acum, Stăpâne, mântuieşte-mă, că la Tine am scăpat!

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Psaltire, Editura Sophia, pp. 26-27)