Era un oarecare Iron, Alexandrin de neam, ce locuia aproape de mine, tânăr, isteţ, ascuţit la minte, curat cu viaţa în chip covârşitor, subţire la buna-petrecere, încât mulţi din cei obişnuiţi ai lui ziceau cum că de multe ori mănâncă o dată la trei luni, îndestulându-se numai cu împărtăşania, sau cu vreo buruiană sălbatică pe care ar fi găsit-o. Pe acesta l-am cunoscut şi eu mer­gând împreună cu Fericitul Albin la Schit, care era departe de noi, ca la patruzeci de stadii; şi, întru acestea călătorind noi, mân­ eam şi beam de două ori, iar acela nicidecum gustând, mergea pe jos, recitând pe de rost psalmi, pe cel mare [Ps. 118] şi pe ceilalţi cincisprezece, Trimiterea către Evrei, Isaia, parte din Ieremia Proorocul, Evanghelistul Luca şi Parimiile [Pildele]; mergând noi cu acesta, a-l ajunge nu puteam. Acesta, după mari osteneli vitejeşti şi sudori, cu îngâmfa­rea nebuniei ridicându-se sus întru înălţime, de acolo înaintea tuturor cu jalnică cădere s-a surpat, şi asupra Sfinţilor Părinţi s-a ridi­cat cu slavă deşartă, şi zicea: „Cei ce se plea­că învăţăturii voastre se amăgesc; că nu se cuvine a avea alţi învăţători afară de singur Hristos; că însuşi Mântuitorul a zis: Să nu vă chemaţi pe voi învăţători pe pământ” (Matei 23: 10).

Ca şi cel mai-nainte scris Oualis (acesta căzuse în multă mândrie: închizându-se în chilia sa, refuza să iasă ca să primească Sfintele Taine), s-a întunecat atât de mult la minte, încât a căzut cu pierzătoarea mândrie de sus în jos, iar mai pe urmă a trebuit să fie pus în fiare, căci nici de Dumnezeieştile Taine nu voia să se apropie. În sfârşit, ca de un foc mare de dracul fiind gonit, prin Dumnezeiasca Pronie s-a pogorât în Alexandria, ca să scoa­tă un cui, cum se zice, cu un alt cui.

Şi aşa a căzut în nebăgare de seamă (indiferenţă, negrijă) mergând la hipodrom, şi petrecându-şi cealaltă vreme în cârciumi; în sfârşit, şi de pofta femeiască cuprinzându-se, se sfătuia să păcătuiască către oarecare actriţă, adeseori vorbind cu ea cele spre rana sa. Şi, întru unele ca acestea fiind, i s-a făcut lui după o oarecare iconomie bube la mădulare, şi în şase luni atâta a bolnăvit, încât părţile cele de ruşine i-au putrezit şi au căzut de la sine. însă însănătoşindu-se mai pe urmă şi întru sim­ ţire venind, s-a întors fără aceste mădulare; şi, venind întru pomenirea cereştii petreceri întru pricepere dumnezeiască, a mărturisit Părinţilor toate cele întâmplate lui, dar nemaiajungând a lucra iarăşi petrecerea cea mai-nainte, după puţine zile a adormit.

(Everghetinosul, vol. 1-2, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 97)