Nu te lăuda pe tine însuţi şi nici pe cei ce te laudă nu îi primi cu bucurie, ca să nu-ţi primeşti răsplata pentru faptele tale bune aici, întru lauda omenească - „cei care vă fericesc vă măgulesc şi tulbură căile voastre", spune Proorocul. Căci din laudă se naşte iubirea de sine, iar din iubirea de sine - mândria şi îngâmfarea, iar apoi şi înstrăinarea de Dumnezeu. Mai bine este să nu faci nimic preaslăvit în această lume, decât, făcând, să te preamăreşti fără măsură. Fariseul săvârşea fapte bune, dar când s-a lăudat cu ele, a păgubit totul; iar vameşul, nefăcând nimic bun, s-a mântuit prin smerenia sa; unuia lauda de sine i-a săpat groapa, iar pe celălalt smerenia l-a scos din groapă, căci scris este că „acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela" (Luca 18,14). S-a lăudat David prin numărul a mulţime de oameni - şi a suferit de la oameni osânda la moarte. Iezechia s-a lăudat în faţa trimişilor babilonieni cu mulţimea bogăţiilor lui - şi s-a lipsit de toate comorile lui. Apoi Nabucodonosor s-a lăudat cu zidirea Babilonului - şi şapte ani a mâncat iarbă ca dobitoacele, dimpreună cu vitele.

(Sfântul Dimitrie al Rostovului, Alfabet duhovnicesc, Editura Sophia, București, 2007, p. 62)