Nu te teme!

Cuvinte duhovnicești

Nu te teme!

Nu le-a promis vreme frumoasă, nu le-a poruncit încă valurilor să se potolească, nu le-a dat de veste că vor ajunge curând la liman.

Eu sunt; nu vă temeţi. (Marcu 6, 50)

Cu ce i-a ajutat Domnul pe ucenicii Săi, când rămăsese­ră de izbelişte? Prin faptul că le-a spus: „Eu sunt!” Nu le-a promis vreme frumoasă, nu le-a poruncit încă valurilor să se potolească, nu le-a dat de veste că vor ajunge curând la liman. Toate acestea putea să fie sau să nu fie, dar ei aveau; acum convingerea că n-au de ce să se teamă, de vreme ce Domnul li se alăturase. Din aceasta desprindem o învăţătu­ră pentru fiecare dintre noi, adică să ştim de ce avem nevo­ie de fapt, de ceva pe care de cele mai multe ori îl trecem cu vederea. Important nu este faptul că ne-a izbăvit de ceva care, la un moment dat, ne-a făcut să ne înfricoşăm; nu că a potolit furtuna, ci că a venit la noi tocmai în timpul furtu­nii. Iată ce trebuie să-I cerem Domnului; nimic altceva nu ne-ar putea ajuta.

(Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu: 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului, Editura Sophia, p. 335)

Citește despre: