Unora Părintele le dădea o astfel de pravilă: „De treizeci de ori «Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!»; de zece ori «Preasfântă Stăpâna mea, Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-mă!»; de zece ori «Sfinte îngere al lui Dumnezeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine!»; de zece ori «Toți Sfinții, rugați-vă lui Dumnezeu pentru mine!», și așa toți Sfinții vor striga în ceruri: «Doamne, miluiește!», și îți vor fi ție pricinuitori de câștig”.

Poruncea cu multă asprime ucenicilor săi să nu se ocupe în chip de sine stătător de Rugăciunea lui Iisus și zicea: „Să știi că la început va fi foarte greu, doar trebuie să intri în sufletul tău și acolo te întâmpină un mare întuneric și abia după aceea, nu curând, mijește lumina și trebuie să te aștepți să ai multe necazuri”. Pe monahia Taisia, Starețul a învățat-o Rugăciunea lui Iisus încât ea o săvârșea singură, fără constrângere.

Părintele Nectarie vorbea adesea despre marea putere a rugăciunii bisericești, a slujbelor: „Nu trebuie să ceri sau să cauți minuni pe pământ, noi avem o minune – Dumnezeiasca Liturghie”.

(Starețul Nectarie de la Optina, Editura Doxologia, Iași, 2010, p. 60)