„Stareţii” [„bătrânii iscusiţi”] buni sunt smeriţi şi la caracter asemenea lui Hristos. Prin viaţa lor ei dau un exemplu viu. Au dobândit pacea şi, asemenea pomului vieţii din rai, au săturat pe mulţi din roadele lor, cu roade ale acestei păci.

Pomul vieţii care este în mijlocul raiului e Hristos. Acum de el se pot apropia toţi şi toată lumea poate să mănânce şi să se sature din el prin Duhul Sfânt.

Când povăţuitori buni nu sunt, trebuie să ne predăm voii lui Dumnezeu întru smerenie şi atunci Domnul ne va înţelepţi prin harul Său, căci e cu neputinţă de spus în cuvânt cât de mult ne iubeşte Domnul şi mintea nu poate înţelege aceasta; numai prin Duhul Sfânt e cunoscută iubirea lui Dumnezeu, de minte ea nu este cunoscută, celui ce se va ruga lui Dumnezeu cu smerenie să-l lumineze, Domnul ii va face cunoscut cât de mult îl iubeşte El pe om.

Oamenii mândri cred că înţeleg totul cu mintea lor, dar Dumnezeu nu le dă aceasta.

Dar noi Îl cunoaştem pe Domnul: El ni S-a arătat prin Duhul Sfânt, şi sufletul Îl cunoaşte, şi de atunci se bucură, se veseleşte şi se odihneşte, şi în aceasta stă viaţa noastră sfântă.

(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2001, pp. 68-69)