Te tulbură gândul: „La ce bun îndrumarea unui stareţ? Alţii cum trăiesc, fără să se ducă la nimeni, decât la spovedanie o dată pe an, şi sunt liniştiţi?”, şi aşa mai departe.

Gândul acesta se dă deja în vileag că este de la vrăjmaşul, şi anume prin faptul că aduce tulburare. Dacă ar fi adevărat, de ce să te tulburi, ar trebui să te iei după el? Iar cât priveşte faptul că cei care nu se duc la niciun părinte duhovnicesc sunt liniştiţi, pe când tu nu, poate fi explicat astfel: oamenii care urmăresc ceea ce fac îşi văd neputinţele, se luptă şi, neaflând odihnă, caută dezlegare, după credinţa lor, la cei încercaţi sau în învăţătura Sfinţilor Părinţi, şi de aceea vrăjmaşul se ridică împotriva lor cu uneltirile sale, aduce tulburare, nedumerire, îi porneşte pe unii împotriva altora. Neaflând mângâiere şi odihnă, se duc la cei la care, după credinţa lor, au evlavie, cer sfat şi se liniştesc; războiul se porneşte din nou, şi ei se folosesc din nou de acelaşi mijloc.

Iar asupra celor care nu simt nevoia legăturii cu un părinte duhovnicesc, ci umblă de capul lor şi li se pare că trăiesc bine, furaţi fiind de slava deşartă şi de părerea de sine, vrăjmaşul nici nu porneşte război, iar lor li se pare că au odihnă.

(Sfântul Macarie de la Optina, Sfaturi pentru mireni, Editura Sophia, București, 2006, pp. 38-39)