Să ştim totdeauna că vădind noi păcatele sau neputinţele fratelui nostru, prin aceasta noi ponegrim cinstea şi numele cel bun al lui. Şi după cuvântul Sfintei Scripturi: „Numele bun este mai presus decât multă bogăţie” (Paremii, cap. 22, vers. 1, Solomon).

Dacă neputinţele celui clevetit n-au fost cunoscute de alţii, atunci prin vorbele clevetitorului se scot la arătare (se vădesc) făcându-se necinstire fratelui şi sminteală celor care aud. Iar dacă acele păcate sau neputinţe au fost cunoscute şi de alţii mai înainte, acum prin limba clevetitorului se înnoiesc în mintea altora şi se întăresc spre mai multă încredinţare. Iată deci cum se jefuieşte cinstea fratelui (care este cea mai scumpă avere) şi se întinează auzul celor mulţi. Cum poţi să mai zici că nu-i faci nici o pagubă prin clevetire? „Gura ta a înmulţit răutatea şi buzele tale au împletit vicleşuguri, şezând ai clevetit împotriva fratelui tău şi ai pus sminteală împotriva fiului maicii tale (care este Sfânta Biserică). La ziua judecăţii te voi mustra şi voi pune înaintea feţei tale păcatele tale!” (Psalm 49, 20-22). „Deşarte au grăit fieştecare către vecinul său... pierde-va Domnul toate cele viclene, limba cea mare grăitoare”(Psalm 49, 19-20).

(Sfântul Ioan Iacob de la Neamț - Hozevitul, Pentru cei cu sufletul nevoiaș ca mine... Opere complete, Editura Doxologia, Iași, 2010, p. 369)