Calea de înălţare la împărtăşirea cu Domnul constă în următoarele. Ajungând să se căiască de păcatele sale, omul ar fi cât pe-aci să cadă în deznădejde, dacă în faţa lui nu ar sta Domnul cu ajutoarele Sale. Însuşindu-şi-le prin credinţa în Domnul Iisus Hristos, el se ridică la nădejdea mântuirii şi, primind puteri dumnezeieşti, se hotărăşte să lucreze Domnului în toate zilele vieţii lui. Pentru aceasta, se uneşte prin Sfintele Taine cu Domnul. Ca urmare, iată ce se cere fiecărui creştin:

Să-ţi cunoşti şi să-ţi cecetezi sărăcia şi nimicnicia: că eşti cerşetor, orb, gol şi ai fi pierit atât vremelnic, cât şi pe vecie, de n-ar fi fost Domnul…

Cunoaşte-L şi sporeşte în cunoaşterea Domnului Iisus Hristos, Care a venit în lume să mântuiască pe cei păcătoşi. El a satisfăcut în locul tău dreptatea lui Dumnezeu, te-a readus la viaţă întru El şi te-a aşezat în ceruri, de-a dreapta Tatălui.

Să crezi cu toată credinţa că Domnul, Cel ce a izbăvit întreaga lume, te mântuieşte şi pe tine şi strigă spre El, împreună cu Toma: Domnul meu şi Dumnezeul meu!

Ca atare, nădăjduieşte că vei fi mântuit. Ţine în inimă că pericolul a trecut, dar nu cădea în nepăsare şi în moleşeală, umblă în faptele lepădării de sine, a cărei uitare te-a împins de atâtea ori spre necazuri.

Nutreşte sentimentul păcii cu Dumnezeu. Contemplă în duh faţa luminoasă şi binevoitoare faţă de tine a lui Dumnezeu, dar nu slăbi frâul patimilor şi nici măcar pe acela al gândurilor pătimaşe, ci, de fiecare dată când, în pofida voii tale, se vor rupe din frâu, grăbeşte a te curăţi cu lacrimile pocăinţei sau păstrează-ţi mereu aceste lacrimi, spălând cu ele orice necurăţie.

Păstrează-ţi în inimă convingerea că eşti fiu al lui Dumnezeu, căruia i s-a dat puterea să-L strige: Avva Părinte! Şi, pomenind acest gând, lucrează ca din partea lui Dumnezeu, dumnezeieşte, pentru Dumnezeu, mereu întru slava preasfântului Său nume.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Viaţa lăuntrică, Editura Sophia, 2011, pp. 216-217)