Ne pregătim minuțios texte pentru a le împărtăși prietenilor și cunoscuților sau preferăm să accesăm unul din multele site-uri cu urări de Crăciun de pe taraba internetului, pentru a găsi mesaje de duh, încărcate de semnificații. Scuza invocată cel mai frecvent e „n-am inspirație în astfel de momente!”

Cei care au vrut să ne „ajute” în acest sens au scos din desaga limbii române metaforele și comparațiile cele mai profunde, dar și năstrușnice, care să placă urechii, dar care, din păcate, nu pot proba întotdeauna propriile noastre trăiri și simțăminte. Răspândim cu rapiditate astfel de urări, gândindu-ne prea puțin la faptul că ele ar trebui să pornească din prisosul inimii noastre, către o altă inimă.

Un prieten mi-a povestit ce i s-a întâmplat lui, odată, de sărbători. Primise un mesaj drăguț de la cineva și s-a gândit că ar fi bine să-l împărtășească cu toată agenda. Din grabă, nu observase că la finalul acestuia se semna „familia X”. Și-a dat seama de gafa făcută abia după ce a primit câteva atenționări și zâmbete; mesajul său, (cu semnătură) ajunsese între timp și la cel care l-a trimis inițial.

În fiecare an, astfel de sms-uri fabricate încarcă inbox-ul telefonului și e-mail-ului, bifând undeva pe cei care și-au adus aminte de noi în preajma Crăciunului. Să fie aceste formule doar simple monede de schimb în relațiile noastre cu ceilalți? Să nu fie.

Conform dex, urarea este un cuvânt sau o formulă spusă cu o deosebită afecțiune. Cred că urările de pe site-urile amintite nu au epuizat bogăția noastră lăuntrică, simplitatea și firescul. Putem mult mai mult dacă ne oferim nouă înșine un pic de răgaz. Creștinul se îmbogățește sufletește prin ceea ce dăruiește, dar mai ales prin modul în care dăruiește. Nicio felicitare online trimisă celor dragi, oricâtă grafică și animație ar conține, nu înlocuiește câteva rânduri scrise de mână sau o îmbrățișare, de altfel, poate neașteptată. Dacă distanța nu ne-o permite, un telefon e mai binevenit (însă înainte ca rețelele să fie prea încărcate).