Editura Egumenița (Galați), prin efortul de traducător al lui Denis Chiriac – un atent tălmaci de limbă rusă – ne oferă lucrarea Protoiereului Vladimir Hulap, intitulată „Parabolele Evangheliei ieri și azi. Contextul cultural. Tâlcuirea Sfinților Părinți. Mărturii istorice” (2020, 295 pg.). Chiar dacă pare un titlu cam lung, trebuie să recunosc că acoperă pe deplin efortul autorului. Doctor în teologie și prorector al Academiei Teologice din Sankt Petersburg, șeful catedrei de Discipline Bisericești Practice, Protoiereul Vladimir Hulap este și preot slujitor într-una din bisericile istorice ale cetății, Icoana Maicii Domnului „Feodorovskaia” din Sankt Petersburg. De unde și minunata împletire între teologie și cultura comunicării care răzbate din minunata sa lucrare. Un exemplu? În deschiderea primului capitol – De ce le vorbești în Pilde? Franchețea indirectă – el consemnează: „Dacă pornim televizorul sau radioul, putem cu ușurință observa că politicienii, funcționarii și jurnaliștii încearcă să-și exprime ideile în mod direct și claritate. Uneori, franchețea chiar devine un mod propice de a câștiga privilegii politice și popularitatea. În scopul obținerii efectului dorit se folosesc o mulțime de cifre, date statistice și diagrame, care ilustrează dinamica evoluției unui proces. Societatea disecată apare în fața noastră în orice aspect vrem. Probabil, chiar este nevoie de abordarea aceasta, căci cifrele îl pot șoca pe om și îl pot determina să aibă reacția corespunzătoare. Totuși, de cele mai multe ori, acestea rămân un element abstract și străin, întrucât ne vine greu să ne identificăm cu sectorul colorat din cuprinsul diagramei” (p. 9).

Autorul opune acestei geometrii comunicaționale larghețea de sens și de tensiune a cunoașterii prin parabolele propuse de Mântuitorul Hristos. Ascultătorii vremii – iudei și numai – așteptau ca astfel să li se adreseze Domnul, marcați oarecum de un stil de parabole în care comunicau mereu. Cea mai cunoscută parabolă a Vechiului Testament – Pilda lui Natan către Regele David (II Regi 12, 1-6) – va fi fost model unor serii întregi de texte intitulate „mașal” care însemnau în traducere directă „parabole”, dar în conținut exemple-modele. Ele implicau întotdeauna alegoria și însemna „care să fie alături” („exemple însoțitoare”, după alți exegeți). Ele legau minimum două niveluri de înțelegere și evident ilustrau în Noul Testament în mod concret vorbirea pe baza unei realități din viața imediată, cotidiană. Una din observațiile autorului deschide orizontul cercetării: „Hristos nu vorbește în Evanghelii folosindu-se de limbajul academic al scolasticii, nici nu expune o secțiune dintr-un manual de Teologie Dogmatică. Scopul Său era să fie pe înțelesul ascultătorilor care, în mare parte, erau țărani și meșteșugari neșcoliți, incapabili să însușească construcții filosofice complexe. Tocmai din cauza aceasta, în pildele Sale, Hristos face întotdeauna trimitere la realități pe care ascultătorii Săi le știau destul de bine. El împrumuta un exemplu real, o întâmplare din viața obișnuită, și o folosea pentru a explica o idee duhovnicească profundă. Omul însușește cel mai bine informația atunci când o compară cu bagajul de cunoștințe ce le are (...)” (Adevărul și viața, p. 12). Cu răbdare și competență, autorul nostru dovedește în ce mod Hristos Domnul „S-a făcut tuturor toate” inclusiv în comunicare, propovăduire și învățare catehetică. A povestit, trăit și exemplificat la modul absolut învățătura Sa. Trebuie să reținem că la baza scrierii cărții au stat și multe predici, discuții și convorbiri cu auditori din cei mai diverși din comunitatea parohială și academică unde Părintele își desfășoară activitatea. La limita cu  acestea s-a născut un comentariu care ține în el o serie de reflecții atente – duhovnicești și luminos-inteligente – asupra celor mai frumoase „povești” ale lumii – Parabolele Mântuitorului.

Pentru a înțelege dimensiunea lucrării Părintelui Hulap marcăm pe scurt cuprinsul ei: De ce le vorbești în pilde? (Franchețe indirectă, Adevăr și viață, Surditatea duhovnicească, Adevăr nespus pe șleau, Glas prin veacuri, pp. 9-20); Drumul acasă- Parabola fiului risipitor (Un dar ciudat, Puiul zburat din cuib, Amărăciunea țării îndepărtate, Unde sunt? Cine sunt?, Soluția există, Dumnezeu Care aleargă în întâmpinarea noastră, Fiul cel mare, pp. 21-62); Omul și Legea- Parabola vameșului și fariseului (Rom și frișcă, Trădătorii patriei, Pravila de rugăciune, Spectacol în templu, Scara rugăciunii, Capcanele ascetismului, Primul în lista păcatelor, Sistemul de coordonate, Glasul inimii penitente, Cu susul în jos, pp. 63-104); Înșelătorul pe piedestal – Parabola iconomului nedrept (Ispita încrederii. Ia totul de la viață, Criza-izvor de înțelepciune, Cum să te iubești pe tine însuți, pp. 105-136); Să ne temem de cei indiferenți- Parabola samarineanului milostiv („Jungla” unui oraș mare, Reguli de interpretare, Dragoste până la capăt, De aproape și de departe, Haine albe, Politica neintervenționistă, Dușmanul devenit prieten, Prieten îndepărtat și apropiat, pp. 137- 166); Potențialul nerealizat- Parabola talanților (Managerul lui Dumnezeu, Capital de pornire, Raportul sufletului, Venit mare, Investiție fără dobândă, pp. 167- 199); Cea mai groaznică închisoare din lume- Pilda datornicului nemilostiv (Nedreptate nefirească, Matematica lui Dumnezeu, Plini de datorii, pp. 201- 208); Însuși Dumnezeu l-a numit nebun- Parabola bogatului nebun ( Raiul sunt alții, În pragul veșniciei, Agendă rescrisă, pp. 209- 230); Cerurile mai pot aștepta?- Parabola nunții fiului de împărat (Glasul bucuriei, „Omul în cutie”, A doua chemare, Fără scuze, Fereastra veșniciei, Oaspeți neașteptați, Codul vestimentar al cerului, pp. 231- 256); Operație la inimă – Parabola semănătorului (Cei care aud și cei care ascultă, Mâna generoasă, Praful de lângă drum, Fără rădăcini, Spini ucigători, Cernoziom duhovnicesc, Agricultura inimii, pp. 257- 290).

Trebuie să recunosc că, citind cartea, m-am entuziasmat, poate de aici și lungimea prezentării acesteia. Alături de Prefața autorului (pp.5-8) și Concluziile (În loc de concluzii, pp. 291) tot demersul Părintelui Vladimir Hulap este unul de provocare la sporirea noastră duhovnicească. O carte-inimă vie. Cum prea rar descoperim în literatura exegetică, amintindu-ne de scriitura Părinților Bisericii în care, desigur, conta enorm și lucrarea Duhului Sfânt în inima cititorului și nu doar știința sa de carte.

Sursa: tribuna.ro