O carte-mărturie despre prezența Maicii Domnului în mijlocul nostru

Minunile povestite și păstrate în paginile cărții întregesc icoana evlaviei populare, râvna poporului binecredincios – cler și mireni – pentru această fereastră de Har care își află locaș în mănăstire. Veți citi pagini de mare dramatism și cucernică bucurie, filoane de încredere în lumea de zaț sufletesc în care ne zbatem. 

Cine a trecut pragul Mănăstirii Ghighiu, de lângă Ploiești, nu are cum să nu rămână hrănit și uimit deopotrivă de frumusețea acestui locaș și de preaplinul de Har pe care-l revarsă asupra ta, ca om-pelerin. Desigur că  te uimește istoria sa. Care începe, în documente cel puțin, cu daniile lui Mircea cel Bătrân către monahii „cei de la apa Prahovei” ca semn de întărire a mănăstirilor sale Cozia și Cotmeana, dar și ca mulțumire pentru izbăvirea din boală a fiului său, Mihail. Numele său apare dintâi într-un document din vremea lui Radu cel Frumos, la 1471. Specialiștii pornesc evaluarea înțelesului de la un cuvânt grecesc, Ghighiu fiind de fapt transformarea cuvântului Pighi (izvor) în Ghigheu și de aici în actuala pronunție, Ghighiu. O legendă legată de prezența Părintelui Agapie de la Cernica împreună cu alți patru frați rucăreni într-o poiană din pierduții Codrii ai Vlăsiei unde sunt treziți de glasul răcoros al unui izvor fac credibilă coacerea cuvântului. La 1817 începe istoria cea dincolo de legende, când Măriuța Râfoveanca, fiica vistiernicului Ianache și a soției aceluia, Ancuța, donează terenul pentru construcția mănăstirii. Măriuța va deveni monahia Mavra, iar mama sa, monahia Anastasia. La 1858 se construiește noul locaș, prin grija arhimandritului Eftimie continuată de aceea a starețului Antonie, care și încheie construcția la 1864, când Biserica Izvorul Tămăduirii este și sfințită. În apropiere la 1832-1833, pe cheltuiala lui Băl Vel Șătraru Panaite Mărunțanu și a soției sale Ecaterina, se zidește un locaș care astăzi străjuiește în miezul cimitirului, cu unul din Hramuri Sf. Lazăr.

Aici avea să aducă spre închinare și dar, în 25 februarie 1958, vrednicul de pomenire Episccop Vasile Samaha de Sergiopolis (Siria), icoana Maicii Domnului care și poartă numele Siriaca. Veche de 400 de ani, la vremea aceea, icoana trăiește încă în mijlocul credincioșilor, mutată după o viziune a Stareței Pelaghia aflată în pelerinaj la Ierusalim – era anul 1992 – în mijlocul Bisericii celei mari a Mănăstirii. Povestea acestei icoane, a minunilor legate de ea și de viața călugărească din Ghighiu se află cuprinsă în volumul „Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu. Istoric și mărturii” (ediția II-a, Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, București, 2020, 247 pagini). O carte la textul căreia s-au nevoit cu râvnă și într-o luminoasă limbă de comunicare Monahiile Macrina Desrobitu, Anastasia Eremia și Cipriana Lupașcu, editor fiind Părintele Mihai-Simion Săsăujan.

O ediție minunat rostuită, deschisă prin texte care fixează cadrul general al credinței creștinului ortodox în Maica Domnului (pp. 9-22), prezenței acesteia în iconografia ortodoxă (pp. 23-34) și mai apoi ne reconstituie contextul istoric al aducerii Icoanei făcătoare de minuni Maica Domnului Siriaca la Mănăstirea Ghighiu (pp. 35-64). Minunile povestite și păstrate mai apoi în paginile cărții (pp. 65-225) întregesc icoana evlaviei populare, râvna poporului binecredincios – cler și mireni – pentru această fereastră de Har care își află locaș în mănăstire. Veți citi pagini de mare dramatism și cucernică bucurie, filoane de încredere în lumea de zaț sufletesc în care ne zbatem. Aflând despre frumusețea și harul icoanei mai trebuie să vă amintim că la 15 februarie 2018 Sfântul Sinod a hotărât înscrierea în calendar a prăznuirii Icoanei Maicii Domnului Siriaca în ziua Izvorului Tămădurii, vinerea fiecărei Săptămâni Luminate (amănunte și slujba Acatist în vol. „Icoana Maicii Domnului Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu. Istoria și Acatistul”, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2018, 55 pagini). Desigur, o lectură frumoasă, tihnită și dătătoare de nădejde.

Sursa: tribuna.ro

De la același autor

Ultimele din categorie