Din relatările și însemnările Părintelui Nicodim Bujor – care i-a alcătuit și un Acatist[1] pe care l-a îmbogățit continuu până în ultimii ani ai vieții[2] - știm că Ecaterina Țârlea s-a născut în anul 1908, în localitatea Nemfion din Macedonia, într-o familie de aromâni. Numele de botez i-a fost dat astfel, întrucât s-a născut în preziua sărbătoririi Sfintei Ecaterina, adică la data de 24 noiembrie. Copilăria i-a fost umbrită de moartea mamei și - asemenea Sfintei Filofteia - de lipsa de dragoste a mamei vitrege. Aceasta din urmă i-a provocat o fractură a coloanei vertebrale, aruncând-o de pe o .căpiță de fin. Rămasă infirmă, a fost trimisă în România, la rude (familia de macedoneni care l-a găzduit pe Nicolae Bujor în timpul studenției). Printr-o mare minune dumnezeiasca, s-a vindecat, prin intervenția Maicii Domnului și a Sfintei Ecaterina. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu i-a spus atunci aceste cuvinte: „Iată, fiica mea, de acum te vei face sănătoasă!” în 1927, la vârsta de 19 ani, i se arată Mântuitorul și-i zice de trei ori: „Vai, vai, mare război vine pentru necredință și nu am pe cine trimite să vestească lumii acest mare prăpăd!” Drept răspuns, Ecaterina grăiește: „Mă duc eu, Doamne lisuse, ca să vestesc.”

La scurtă vreme după acel moment, se alătură Asociației Patriarhul Miron și, cu binecuvântarea Arhim. Teofil Ionescu, Începe o activitate misionară uimitoare, care va dura peste 20 de ani. în revista Cuvânt Bun> întâlnim mai multe mențiuni referitoare la acest lucru. Prezentăm, în cele ce urmează, câteva dintre ele (respectând, grafia vremii), adăugând că multe articole sunt nesemnate, fiind atribuite redacției.

Încă din anul 1929, este amintită printre persoanele care se ostenesc pentru a răspândi această revistă creștin-ortodoxă, încât în 1932 deja se scria despre ea: „O mulțumire caldă îndreptăm și către vrednica și credincioasa albină, sora Ecaterina Țârlea. Dânsa și-a pus tot sufletul pentru susținerea ziarului. Dacă nu-i sărea lă vreme în ajutor, pierea Cuvântul Bun și n-ar mai fi binevestit și altora frământarea sufletelor noastre.”[3]

În 1930, numele său apare și în rândul celor ce contribuie în mod regulat cu bani, alimente sau haine pentru cei nevoiași, mai ales cu ocazia marilor Sărbători; este amintită și tânăra Maria Atanasiu, cea elogiată de Părintele Nicodim, despre care se spune că „știe să prețuiască mai mult pe cele cerești și prin aceasta iese la iveală ca un trandafir în mijlocul spinilor”.[4]

în același an, găsim un prim indiciu despre apostolatul neobișnuit al viitoarei monahii Evloghia, în articolul intitulat Altă minune:

„Sora noastră Ecaterina P. Țârlea, care se ostenește cu răspândirea cuvântului lui Dumnezeu, împărțind cărți religioase [și] iconițe, învățând copiii cântece religioase prin satele noastre atât de părăginite sufletește, ne povestește o minune petrecută în satul Olteni, pendinte de Comuna Domnești, Jud. Ilfov. Pe când îndemna lumea la credință și fapte bune, un flăcău cu numele Gheorghe Petre o întrebă: «Dar ce minciuni vinzi Dumneata aici?»

La protestul sorei noastre, că nu vinde ceva rău, ci cărți cu sfaturi folositoare, flăcăul a spus o vorbă de ocară. în acel moment, acelui bârfitor i-a luat foc mâneca cămășii de la mâna stângă în chip minunat, [în] așa fel încât toți cei dimprejur, îngroziți, au sărit să-l stingă, fiind în primejdie să ardă de viu. Nu este aceasta o arătare pentru păcătoși: «Căci cu foc vrea să lămurească toate» [cf. I Cor. 3, 13]?”[5]

În anul 1931, activitatea sa este apreciată în mod direct:

„Drumul nostru este greu și plin de spiniș. Bunul Dumnezeu are însă grijă să ne trimită lucrători neînfricați. Astfel a fost primită în ogorul nostru sora Ecaterina Țârlea. Cu o hotărâre neșovăielnică și un curaj egal cu al vechilor apărători ai credinței, sora Ecaterina aleargă acolo unde este mai multă boală sufletească. Și, Doamne, unde nu este! [subl. red.] De rândul acesta a poposit în Turtucaia, cu traista plină de cărți religioase, iconițe etc. și cu inima plină de miere duhovnicească, spre a învăța pe cei ce vor să primească. Unii au râs, alții au îmbol-dit-o cu cuvinte grele, dar au fost și suflete pioase, care la cuvântul ei au plâns. Astfel (...) a deschis 50 de inimi, pentru a primi pe Mântuitorul. (...) Doamne! Secerișul este mult; mai trimite, Te rugăm, așa lucrători pe ogorul Tău.”[6]

Se mai amintea, în acest articol, că tânăra misionară (avea atunci 23 de ani!) a convins mulți locuitori să renunțe la viciul fumatului și, în urma cuvintelor sale, 50 de creștini s-au abonat la revista Cuvânt Bun.

În perioada următoare, sârguința neobosită a Ecaterinei Țârlea continuă să fie amintită cu regularitate. O întâlnim implicându-se în constituirea de noi filiale ale Asociației Patriarhul Miron, în localitățile Uzum (Vlașca), Mierlari și Copăceni (Ilfov).[7] Sunt evocate și greutățile inerente unor asemenea acțiuni în slujba Domnului: la Copăceni-Mogoșești a fost închisă în repetate rânduri de către șeful de post, fiind „dușmănită și atacată de mulți”; chiar în prezența ei, creștinii din localitate au fost agresați și insultați de către jandarmi, însoțiți de ... cârciumar (înțelegem de ce!) și de „câțiva oameni beți”.[8] În același timp, nu lipsesc nici roadele apostolatului său: oamenii se apropie de credința în număr mare, chiar și neoprotestanții se întorc la Ortodoxie, tinerii din parohiile vizitate de ea învață cântări creștinești. Caracterizările care i se fac în paginile revistei sunt mai mult decât grăitoare: „în călătoriile ei pline de greutăți, (...) a cules ca o albină, chiar din spini, mierea duhovnicească”; creștinilor „le-a fost descoperită voia lui Dumnezeu, de a se trezi din păcat spre o viață nouă, de [către] sora noastră Ecaterina”; în anul 1934, cu ocazia sărbătoririi ocrotitoarei sale cerești (25 noiembrie), a oferit o masă pentru 50 de săraci, impresionând prin noblețea sufletului său.[9]

Pentru activitatea depusă în 1935, reținem următoarele trei mențiuni:

„Colportori de ai Frăției, printre cari trebuie să notăm pe surorile Ecaterina Țârlea și Emilia Bălănescu, pe frații Nicolae Țăranu și Nicolae lordache, merg și împrăștie publicații religioase, cu care prilej gră[i] esc despre adevărurile Bisericii noastre.”[10]

„Cu o râvnă fără seamăn, sora Ecaterina Țârlea cutre[i]eră satele, ducând pretutindeni îndemn bun și răcorite sufletească. Astfel, neobosita noastră misionară și colportoare, găsind ogor bun, desțelenit de preoții Vlăsceanu și Busuioc, a rămas mai multă vreme în satele Tufa și Mihăilești din Județul Vlașca. În ziua de Duminica 23 Iunie, cu mai mult de 200 de frați din aceste părți, au venit în București, asistând dimineața la Sfânta Liturghie în biserica Sf. Apostoli, unde le-a predicat cu convingere păr[intele] prof[esor] Econom Gh. Comana, iar după amiază la ședința Frăției. În fața sutelor de frați din București, sora Ecaterina a dat un adevărat concert religios, cu elevii școalelor din aceste sate. Cu recitări de poezii creștine, coruri, micuții frați au arătat că și ei sunt fiii Domnului Iisus.”[11]

„Neobosita noastră misionară, sora Ecaterina Țârlea, a luat drumul satelor, cu o condică aprobată de Sf[ânta] Mitropolie, pentru a aduna darurile celor miloși întru susținerea cantinei de pe lângă Frăția noastră. Rugăm onoratele autorități bisericești și civile să-i dea binevoi-, torul concurs.”[12]

Mai există și alte asemenea referințe în paginile revistei amintite, dar cea mai impresionantă mărturie vine din partea Arhim. Teofil lonescu. într-un text intitulat sugestiv Sora Ecaterina Țârlea, o adevărată misionară, citim aceste cuvinte elogioase:

„Cine ar fi crezut, că într-un trup debil locu[i]ește un suflet așa de mare.

Cine și-ar fi închipuit că această copilă a lui Dumnezeu, neînvățându-se carte, tâlcu[i]ește Scripturile ca cel mai versat teolog. S’a alipit cu tot sufletul de frăția noastră cerească, din anul 1929. Vazându-i multele nevoi, s’a aruncat în luptă eroică și biruind multe ispite, și a împărțit multe zâmbete și nădejde in sufletele chircite de păcat. Toate satele pe unde a trecut o așteaptă ca pe o salvatoare și o petrec în lacrămi când pleacă. Femeile și copiii o iubesc pentru frumoasele ei sfaturi și pentru smerenia ei.

Oamenii nărăviți o urăsc și o ocărăsc. A fost închisă de câteva ori de onoratele noastre autorități, prea zeloase pentru cei ce propovedu[i]esc adevărata credință și nu văd deloc pe cei streini, cari seamănă neghină în grâul curat.

Cu toate aceste greutăți, ea merge înainte neobosită și în multe locuri a pus în suflete pe lisus cel necunoscut.

În înțelegere cu preoții, face adunări, învață poporul să cânte și le tălmăcește din Scripturi.

Bisericile gem de lume acolo unde sora Ecaterina a deșteptat sufletele.

Cârciumile se golesc și o pace de luminase coboară din cer, stăvilind multe păcate.

Anul acesta, văzând mulțimea de săraci, cari se grămădesc la cantina noastră, a colectat cu o condică alimente din satele pe care le-a luminat. Pe toate le-a adus cu grijă de albină și le-a deșertat în hambarul lui Dumnezeu, spre îndestularea flămânzilor. Grija ei cea mare și-a îndrep- tat-o să cunune pe cei concubinari. în satele Mihăilești și Epurești a fost centrul activității ei din acest an. Timp de patru luni a răsunat glasul ei în urechile drumeților. Fără lăutari și chefuri, peste 40 de perechi și-au înscris cununiile în ceruri prin rugăciunile preoților, cari au slujit cu totul gratuit.

Și astfel, prin graiul ei limpede ca apa unui isvor de munte, prin gândirea ei aleasă și puterea exemplului, sora Ecaterina vâslește cu putere pe marea vieții ce se înalță de viforul ispitelor. În barca ei cară sufletele cele salvate de la înnec și le predă lui Dumnezeu.

Noi, care stăm în fruntea acestei frății, ne bucurăm de munca ei trudnică, ne lăudăm cu astfel de misionară și o asigurăm că amărăciunile suferite vor fi încununate și de bucuriile învingerii. Cununa pe care Dumnezeu i-o împletește va plăti cât toate ostenelile. Domnul să-i ajute să-și urmeze cu răbdare calea, să mai caute în negura ce o înconjoară suflete de mântuit și să le aducă în Biserică, în slujba căreia de bună vo[i]e s’a așezat, și astfel va câștiga încrederea și respectul întregii frății.”[13]

Despre „sora Ecaterina Țârlea” se vorbește frecvent și în paginile volumului Zece ani de lucru misionar: 1926- 1936[14], fiind numită „vrednică misionară și colportoare”, întrucât, „odată cu tipăriturile ce le împrăștie, îndeamnă și prin viu .grai lumea la credință”. într-o fotografie din anul 1936 (publicată în această carte), apare îmbrăcată în veșminte monahale, fiind deja soră de mănăstire.

Părintele Nicodim Bujor vorbea și scria cu mult respect despre personalitatea sa, numind-o „soră și mamă duhovnicească”. Dintre numeroasele realizări misionare, amintea strădania Ecaterinei de a stârpi relele obișnuințe ale oamenilor, cu o insistență extraordinară întru eliminarea păcatului concubinajului. Când intra într-un sat, fiind mică de statură[15], se urca pe o masă și ținea o predica fulminantă în aer liber, cerându-le oamenilor să-și schimbe viața și vorbindu-le despre avertismentul Mântuitorului cu privire la primejdia iminentă a unui război. Dacă observa reticență, postea negru câteva zile la rând, până când oamenii se rușinau și se îndreptau, plângându-și cu sinceritate păcatele grave. La vreme de secetă, chiar dacă se făceau rugăciuni pentru ploaie, le atrăgea atenția că „nu merită lumea acest mare bine de la Dumnezeu, fără schimbarea vieții de la rău la bine”.

Cu puțin timp înainte de a pleca la Mănăstirea Cernica, i-a dăruit o Biblie, drept mulțumire pentru ocrotirea materială și duhovnicească de care se bucurase din partea sa, scriindu-i o frumoasă dedicație: „întru lauda drept măritoarei credințe ortodoxe, cumpăratu-s’au de către fratele Nicolae N. Bujor—absolvent al Facultății de Teologie din București – acest sfânt și nemuritor tezaur, ce cuprinde mesajul lui Dumnezeu către neamul omenesc, de ziua «sorei» și «maicei» și «ocrotitoarei» lui: sora Ecaterina Țârlea – astăzi 28 Maiu 1942, în cel de al 34-lea an al vieții sale, ca semn de umilă recunoștință pentru grija și dragostea ce o are cuvioșia ei față de sufletele ce-și închină toată viața lor lui Hristos Dumnezeu.”[16] În acest sens, amintea că mai multe persoane beneficiaseră de ospitalitatea ei, numind-o „caldă adăpostite a tineretului studențesc: Nicolae Bujor, Constantin Galeriu, Dumitru Oreste Popescu și a celor împreună cu dânșii frățiori ai Domnului lisus Hristos, orfani” (le-a fost ca o mamă, în vremea studenției).

Tot în anul 1942, la praznicul Intrării Maicii Domnului în Biserică (21 noiembrie), Ecaterina Țârlea a intrat în viața călugărească, la Mănăstirea Ciorogârla, primind numele Evloghia (gr.: „cea binecuvântată”). Slujba tunderii în monahism a fost oficiată de către Arh im. Ilarion (starețul de atunci al Mănăstirii Căldărușani), delegat în acest sens de către P.S. Atanasie Dincă, episcop vicar patriarhal. Maica stareță de la Ciorogârla, vrednica monahie stavroforă Magdalena Comănescu, i-a fost nașă de călugărie.

Vorbind despre ostenelile sale monahale, Părintele Bujor spunea că nu dormea pe pat, ci în genunchi, stând pe niște zdrențe. Iarna, nu facea foc în chilie. Viața ei duhovnicească era împodobită cu minunate convorbiri cerești, în care se învrednicea de Mântuitorul, Maica Domnului sau Sfinții Ierarhi Nicolae, Spiridon și Calinic.

Și-a continuat lucrarea misionară, înfruntând mari pericole din partea oamenilor înrăiți. în două cazuri, cel puțin, au avut loc minuni prin care a fost salvată. La Ulmeni, de exemplu, a izbucnit o furtună înspăimântătoare atunci când a fost dusă cu forța la o casă de desfrânate, iar planul diabolic a eșuat.

Sfârșitul vieții sale pământești a fost mucenicesc. Tot la Ulmeni, câțiva huligani au bătut-o cu bestialitate, fiind chiar călcată în picioare. Și-a dat sufletul la Mănăstirea Ciorogârla, după ce a primit Sfintele Taine, în ziua de 19 decembrie 1949, în prezența (și a) Părintelui Nicodim. Înainte de a părăsi viața aceasta, i s-au arătat Maica Domnului și Sfântul Arhanghel Mihail, iar Cuvioasa Evloghia a rostit aceste cuvinte: „Maica Domnului, Maica mea, Maica sărmanilor, eu sunt fiica ta, vin la tine și sa-mi dai ascultare.”

Preacuviosul cernican a continuat întreaga viață să o respecte și să o cinstească, alcătuindu-i Viața și Acatistul, considerând că merită cu prisosință a fi trecută în rândul sfinților. Printre însemnările sale, întâlnim următoarea caracterizare: „mama săracilor, a goilor, a celor flămânzi, cea întreit încununată: cuvioasa mucenită întocmai cu apostolii, monahia Evloghia de la Mănăstirea Ciorogârla”. În altă parte, după ce enumeră pe larg virtuțile unor femei celebre din istoria neamului nostru, notează: „[toate acestea sunt] întruchipate în persoana acelei călugărițe macedonence[17] sfinte, de la Mănăstirea Ciorogârla, Evloghia Țârlea, care din 1927 până în 1949 a colindat din Dunăre, București până în Cadrilater — misionară a Sfintei Patriarhii – asemenea Sfântului Ioan Botezătorul, chemând întoarcerea la Biserică prin pocăință, în sărăcia cea mai desăvârșită, în prăpastie de smerenie, în iertare”. În continuarea aceluiași text, concluzionează: „viețuiește în Lumina Lină a Celui fără de moarte, în Raiul cel făgă­duit de la întemeierea lumii de către Domnul și Stăpânul nostru lisus Hristos, eternul Mire al sufletelor noastre, căruia ne-am robit de dor și drag și ne-am logodit pe vecii vecilor și unul pe altul ne-am recomandat toată viața să I-o dăm”.

Sfinția Sa mărturisea și faptul că a simțit pe parcursul vieții, în mai multe rânduri, ajutorul Maicii Evloghia. Astfel, la sfârșitul manuscrisului acatistului Cuvioasei Mucenițe, a adăugat o Însemnare. „înspre ziua de joi, 21 iulie 1983 — după Sfântul marele proroc Ilie Tesviteanul – a venit la mine, aievea, în vis, sfânta cuvioasă muceniță fecioară Evloghia de la Sf. M[ănăsti]re Ciorogârla – București — într-o prea mare strălucire, în mijlocul unui sobor de îngeri al Sfântului Arhanghel Mihail. M-am umplut de veselie și cutremur văzând-o plină de o mare energie — îmbrăcată corect călugăriță, cu ochii negri, extrem de luminoși, cu un aer de negrăită bunăvoință. Toată săptămâna m-am simțit ușor și fără dureri. - pro- tos. Nicodem Bujor, Sf. M-re Cernica.” O altă mărturie datează de la începutul anului 1997, când a fost internat la Câmpina pentru o operație cu laser (avea probleme cu prostata, un neoplasm). La un moment dat, fiind în salon, a rămas fără aer și nu a mai putut respira; inima a stat 60 de secunde. Ceilalți pacienți au strigat: „Moare popa!”, personalul spitalului a intrat în alertă, iar situația s-a remediat. Dumnealui ne-a spus, însă, că, în acele clipe de cumpănă, a văzut-o pe maica Evloghia „asistându-l” din văzduh.

De câte ori avea ocazia, duhovnicul mergea în pelerinaj la Mănăstirea Ciorogârla (Samurcășești) pentru a se închina la mormântul ei. Atunci, vizita chilia în care a locuit, îngrijită de ucenița Cuvioasei, maica Evloghia Vacăroiu și (mai apoi) de maica Filofteia Anghel.

Consideram ca aceste mărturii, prezentate mai sus, alături de Viață și Acatist, vor putea folosi cândva la întocmirea unui dosar de canonizare.

În Acatist, Părintele o numește, la sfârșitul fiecărui Icos, „Sfântă Cuvioasă Muceniță fecioară, misionară întocmai cu Apostolii, Evloghia, cea binecuvântată”, insistând să se păstreze această exprimare, în ciuda unor aparente pleonasme. Sfinția Sa avea un simț al limbii române cu totul deosebit și un talent literar evident, daruri care îi permiteau folosirea unor licențe poetice pentru a sublinia bogăția de sensuri a unor termeni.

Încheiem cu câteva stihuri alese din Acatistul Maicii Evloghia:

„Bucură-te, pildă de samarinean milostiv, în rândul femeilor creștine;
Bucură-te, ocrotitoarea fecioarelor;
Bucură-te, că binecuvântată ai fost de Dumnezeu să împărți binecuvântări;
Bucură-te, neîncetată rugătoare către Dumnezeu pentru toți cei din nevoi;
Bucură-te, că, a te numi fiica Maicii Domnului, te-ai învrednicit;
Bucură-te, că prin viața ta faci cinste seminției omenești;
Bucură-te, ceea ce ne-ai arătat că jugul Domnului e dulce și sarcina Lui ușoară;
Bucură-te, a tuturor nădejde bună de mântuire;
Bucură-te, Sfântă Cuvioasă Muceniță fecioară, misionară întocmai cu Apostolii,- Evloghia, cea binecuvântată!”

(Prof. Daniela Rolea, O macedoneancă sfântă, monahia Evloghia Târlea, în volumul Părintele Nicodim Bujor, editura Bizantină, București, 2019, pp. 577-590)