În 1927, Ecaterina s‑a dedicat activităților misionare și de colportaj cu revista „Cuvânt Bun”, distribuind cărți și iconițe în sate. Într‑un caz, un tânăr care a ridiculizat munca ei a fost pedepsit – mâneca i-a luat foc. Părintele Nicodim Bujor o descria ca „soră și mamă duhovnicească”, apreciind lupta sa împotriva concubinajului, care domina în societatea vremii.

În 1942, Ecaterina a fost tunsă în monahism la Mănăstirea Ciorogârla și a primit numele de Evloghia. Trăia în asceză – dormea în genunchi, pe zdrențe, fără foc iarna și cu rugăciune neîncetată. În ciuda piedicilor, maica Evloghia și-a continuat misiunea până în Cadrilater.

Sfârșitul vieții sale pământești a fost mucenicesc. În localitatea Ulmeni, a fost bătută cu bestialitate, fiind chiar călcată în picioare. Și-a dat sufletul la Mănăstirea Samurcășești‑Ciorogârla, după ce a primit Sfintele Taine, în ziua de 19 decembrie 1949.

În ședința de lucru din 1 iulie 2025, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat canonizarea cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Muceniță Evloghia de la Samurcășești și cu cinstire în data de 19 decembrie.