Cea mai veche mănăstire ortodoxă din Siria, Saydanaya, este „inima care pulsează sângele creştinismului sirian”. De fapt, este un oraş de biserici, cu 40 de Sfinte Altare. Rugăciune, frumuseţe, arhitectură, istorie şi ruine. Un loc în care creştinii se roagă de 1500 de ani, un loc unde femeile musulmane vin să se roage, pentru a rămâne însărcinate. O mărturie că pe acest pământ a existat o profundă trăire creştină, încă din timpul împăratului Iustinian cel Mare.

În limba aramaică, pe care a vorbit-o Însuşi Hristos Mântuitorul, saydanaya însemnă „vânătoare de gazele”. Căci, legenda întemeierii aceste mănăstiri este legată chiar de o gazelă. Împăratul Iustinian, într-una dintre expediţiile sale orientale, a ajuns în acest deşert, în care armata sa şi-a aşezat tabăra. Împăratul a văzut o gazelă frumoasă în depărtare. A pornit la vânătoare, urmărind-o până când acesta s-a oprit pe un pisc stâncos şi s-a apropiat de un izvor de apă proaspătă. Deodată, gazela s-a transformat într-o icoană a Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu. Din ea se întindea o mână albă şi un glas i-a spus: „Tu vei construi o biserică pentru mine, aici, pe acest deal”. Apoi, lumina cerească şi figura maiestuoasă neobişnuită au dispărut.

Legenda s-a păstrat doar în varianta arabă, neexistând în izvoarele bizantine. Însă, un lucru este cert. În oraşul bisericilor se păstrează o icoană a Maicii Domnului, datată de către specialişti ca fiind contemporană cu domnia împăratului bizantin Iustinian. O icoană la care au evlavie atât creştinii, cât şi musulmanii. Dacă întrebi orice musulman din Damasc şi împrejurimi ce este Saydanaia, el va răspunde că este „Doamna noastră”. O mănăstirea ce adăposteşte icoana de la care curg valuri de minuni atât pentru creştini, cât şi pentru musulmani.

Maica Domnului a deviat racheta

Cultul profund adus Maicii Domnului a făcut ca mănăstirea să reziste în vâltoarea primăverii arabe. A fost atacată şi pustiită în dimineaţa zilei de 27 septembrie 2013, dar maicile vieţuitoare s-au întors la numai o săptămână de la atac. Deşi forţele guvernamentale le-au avertizat că nu le pot garanta securitatea – fără curent, apă şi hrană, ele au preferat să nu lase pustie mănăstirea, chiar şi cu preţul vieţii.

Nu a existat săptămână în care maicile să nu fie ameninţate cu răpirea sau incendierea locaşului, dacă nu îşi vor părăsi casa. Cu toate acestea, viaţa mănăstirii a început, din nou, să pulseze. Mai ales că Maica Domnului a fost acolo, mereu. A acoperit mănăstirea cu Sfântul ei Acoperământ, aşa cum a făcut-o şi în zilele acestea. Pe 26 ianuarie 2014, un grup de luptători Al Nusra s-a instalat în faţa mănăstirii, ameninţând cu distrugerea. Poarta a fost zăvorâtă şi toate maicile s-au adunat în biserică, la rugăciune, săvârşind Acatistul Sfântului Acoperământ.

În momentul în care racheta a fost lansată, zgomotul a fost asurzitor. Toate maicile se aşteptau să moară în următoare clipă… Dar, clipa a trecut... şi nu se întâmplase nimic. Erau vii, nevătămate şi mănăstirea era întreagă. Ce se întâmplase?

Răspunsul l-au aflat, mai târziu, de la comandantul trupelor guvernamentale. Aflat pe drumul spre mănăstire pentru a o elibera, deşi era conştient că va ajunge prea târziu, ofiţerul sirian a văzut „o Doamnă în văzduh, îmbrăcată în albastru, înconjurată de o lumină puternică, care parcă a luat racheta în mâinile ei şi a aruncat-o departe”.

Aceasta este o declaraţie a unui ofiţer musulman, străin de religia creştină care, însă, a mărturisit puterea Maicii Domnului. După eveniment şi după eliberarea zonei, toţi s-au întrebat: care era probabilitatea ca, la o ţintă fixă, de aproape, cu o armă performantă, racheta să ocolească mănăstirea?

Maicile de la Saydnaya ştiu răspunsul corect: Maica Domnului, a cărei icoană străjuieşte de 1500 de ani în biserica mare, a păzit şi va păzi în continuare mănăstirea lor.