Un oarecare drumeţ străin a fost primit în mănăstirea Sfântului Cuvios Eftimie cel Mare. Ducându-se la biserică pentru rugăciune şi privind toate cele dintr-însa, apoi intrând la mormântul sfântului, a zărit tăbliţa de argint ce era deasupra lui. Cu mâinile necurate a răpit-o, după cum spune cuvântul, şi a fugit noaptea, tâlhăreşte. Dar dintre toţi cei din mănăstire, nimeni n-a cunoscut furtişagul. Însă dimineaţa, Procopie, care era portar, şi care mai dobândise de la sfântul mare vindecare, ducându-se de la poartă puţin mai înainte, a găsit pe străin, o! minune!, stând înlemnit înaintea mănăstirii.

Nedumerindu-se şi neavând ce să facă, a descoperit portarului taina, şi acela l-a dus la mănăstire, şi a făcut minunea să se mărturisească înaintea tuturor fraţilor care erau martori. Şi povestea acel străin că a furat tăbliţa de argint a moaştelor pe la miezul nopţii şi a ieşit împreună cu dobitoacele. Dar, mergând foarte grabnic, nu mai puţin decât treizeci de stadii, n-a mai putut trece hotarele mănăstirii.

Iar călugării luând tăbliţa, s-au minunat de puterea purtătorului de semne părinte. Și bărbatului aceluia dându-i merinde, fiindcă era lipsit, i-au dat liberate.