Uneori gestul cultural, însă, transcende timpul și deschide o măsură asemenea celei din urmă amintite. În vară, cine a avut ocazia să fie aproape, a constatat cum Teatrul din Sibiu s-a transformat în Baza (extra) Terestră FITS pentru vindecarea de frici, de însingurări, de moarte culturală. Pentru biruința de atunci trebuia și o „zidire”. O avem acum: Trei cărți și un singur autor mi-au îndemnat sufletul la meditația gândurilor acestora. Maestrul Constantin Chiriac a publicat trei volume: Dialoguri culturale/ Cultural Conferences (Junimea, Iași, 2020, 455 pg), Mărturii/ Tetimonials (Junimea, 2020, 348 pg.) și Aleea celebrităților/ Walk of Fame (Junimea, 2020, 348 pg.). Nu aș îndrăzni să vi le prezint altfel decât sunt.

M-am pornit să vă scriu despre conținuturi, despre schema de cuprins, despre cei împreună-conferențiari ori despre cei așezați în carte de pe Aleea celebrităților (chiar, știați că sunt 43 de eterni așezați în bronz sub tălpile noastre grăbite? Cartea ni-i descrie cu amănunte vrednice). V-aș citi cu voce înaltă câteva din mărturii. Mai ales unora dintre contestatari – puțini dar afierosiți cu glas înalt – le-aș reciti câteva dintre mărturiile despre frumusețea Festivalului de Teatru – toate cele trei volume făcând parte din colecția de cărți a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu – despre modul în care acest a influențat vieți, a convertit la cultură antreprenori ai indiferenței și ai mediocrității. Nimic însă nu poate evoca sentimentul real de atingere a Festivalului ca o ființă vie – fie și fiară tânără, asemeni iubirii lui Nichita, dacă vreți – ca de o alcătuire plină de viață și sens, de bucurie și fidelitate Culturii reale.

Ce a reușit Constantin Chiriac prin cele trei volume este să facă exact ce face de ani buni: să „managerizeze” memoria unei culturi reale, vii! Să pună în lumină ce nu știm despre ceea ce știm că am putea fi. Dialogurile din volumul dintâi amintit reunesc oameni și profesii de credință și viță, asumă verticalități culturale și deschideri ale unui sensibil optimism plin de realism și discreție, neașteptată discreție. Vă veți întâlni în toate volumele cu oameni, cu oameni vii, care țin vie o cultură ce nu poate fi eludată politic ori prin subfinanțări funciare. Oameni dispuși să spună povestea Lumii, lumii însăși. Cordiale și destinse în duh, prompte în finețuri intelectuale și zâmbete de duh luminoase și chemând la nădejde întâlnirile, textele și „plăcile” Aleii ce ne ține șiră spinării Orașului Cultură- așa aș numi cel mai simplu Sibiul – sunt artefactele vii ale unei memorii ce încă ne străbate viețile.

Constantin Chiriac reprezintă de mult un fenomen care depășește posibilitatea de a-i recenza opera. Cum pentru puțini este posibil să se întâmple. M-am uitat la traducătorii textelor în engleză (Miruna Ciocoi-Pop Vecsei, Camelia Oană, Silvana Vulcan) – sper că s-a înțeles din titluri că toate textele sunt traduse în engleză – și la echipele care au racordat pentru editare volumele. Remarc pe Ionuț Tomuș, Andrada Cazan ori Claudia Maior ca editori.  Pe Cristian Radu ca grafician al coperților. Dan Perjovschi ca ilustrator. Rețin efortul imens al culegătorilor de text Sabina Oltean, Andrei C. Șerban, Luminița Bârsan, Andrada Cazan, Diana Dobre, Ștefania Dogariu, Ioana Nistorescu și pe al tehnoredactorului Cezar Baciu. Coordonatorii colecției Exit a Junimii fiind Mircea- Radu Iacoban și Lucian Vasiliu. Ca de obicei munca unei Echipe care a înțeles că în realizarea unor astfel de cărți-monument editorial (cine le va citi, va înțelege) este nevoie ca energia umană să se acordeze tensiunii culturale și să pună în valoare darul pe care un om îl poate aduce unei vocații unice: Teatrul!

În plină pandemie Festivalul Internațional de Teatru din Sibiu a ținut aproape oamenii. L-a așezat pe Radu Stanca în bronz să privească spre noi când vom reintra în Aula de har a sălii Teatrului. Mi-am readus aminte că până acum două volume erau fundamentale înțelegerii interioare a lui Radu Stanca: Versuri (Editura pentru Literatură, 1966, 183 pg – îl socotesc special pentru munca editorială a Doamnei Doti, soția lui Radu Stanca, și Prefața lui Negoițescu) și romanul epistolar I. Negoițescu-Radu Stanca, intitulat chiar așa:  Un roman epistolar (Ed. Albatros, 1978, 375 pg.). Dincolo de lucrările monografice dedicate lui Radu Stanca. Acum, prin aceste volume, Constantin Chiriac continuă vădirea sufletului din Teatru, aduce un omagiu de har  – nu cred că involuntar iar în întâmplare chiar nu cred deloc – lui Radu Stanca și întregului său experiment de teatru și cuvânt pe care l-a activat în fibra culturii sibiene.

Între timp, până se mai odihnesc actorii să o ia de la capăt, de foarte sus, de unde au rămas, noi ceilalți, spectatorii, să le fim alături încurajând, susținând și...citind. Volumele Marca FITS-Constantin Chiriac ne aduc aminte, a câta oară, vocea lui Eugenio Barba, consemnată în Mărturii: „Rămânem fideli unii altora și refuzăm să ne-nclinăm în fața fricii care amenință teatrul, arta noastră, o artă a întâlnirilor, ce rezistă în fața solitudinii. În prezent, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, conduce lupta cu perseverență și curaj. Salut acest eveniment exemplar care ne invită astăzi la întâlniri și spectacolele ce apar pentru o clipă pe ecranele noastre, cultivându-ne imaginația, așteptând să le descoperim împreună anul viitor (care este acesta, N.C), în realitatea sălilor și a interpretării. Să traversăm împreună acest fluviu și să ne-ntâlnim împreună la mal în 2021!” (Mărturii, p. 324). Așa să fie!