Vrând odinioară Sfântul Antonie să mănânce, sculându-se ca să se roage în ceasul al nouălea, s-a simţit pe sineşi răpit cu cugetul; şi, ce e mai preaslăvit, stând, se vedea pe sineşi  ca şi cum era în afară de sineşi şi prin văzduh povăţuindu-se de oare­cari; apoi văzu nişte amari oarecari şi cum­ pliţi stând în văzduh şi vrând a-l opri pe dân­sul ca să nu treacă, iar cei ce-l povăţuiau pe dânsul erau certaţi de aceia, care ziceau cum că lor le este dator. Şi vrând să facă socoteală de la naştere, cei ce-l povăţuiau pe Antonie s-au oprit şi le-au zis celorlalţi: „Cele ale naş­terii le-a şters Domnul; iar de când s-a făcut călugăr şi s-a făgăduit lui Dumnezeu, de atunci se poate face socoteală". Şi pârându-l ei şi nedovedind [nimic], el s-a făcut slobod şi neoprită i s-a făcut lui calea şi, deodată, s-a văzut venind către sineşi şi stând; şi era iarăşi Antonie întreg. Iar atunci, uitând el a mânca, a petrecut cealaltă parte a zilei şi toa­tă noaptea suspinând şi rugându-se - căci se minuna socotind către câţi ne va fi nouă a lupta şi prin câte osteneli va să treacă cineva văzduhul; şi pomenea cum că aceasta este cea zisă de Apostolul Pavel: ...„după începăto­rul stăpânirii văzduhului” (Ef. 2: 2); căci vrăjma­şul [numai] întru aceasta are stăpânire: întru a se lupta şi a se ispiti să oprească pe cei ce vor să treacă. Pentru aceasta şi mai vârtos în­demna: „Luaţi toate armele lui Dumnezeu ca să puteţi sta împotrivă în ziua cea rea” (Ef. 6: 13), ca, neavând vrăjmaşul nimic rău a zice des­pre noi, aşa să se ruşineze.

(Everghetinosul, vol. 1-2, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 61)