Când agricultorul îşi seamănă seminţele în pământ, atunci omul prost, neştiind ce rod are să se tragă din seminţe, râde de aceasta, gândind că agricultorul în zadar şi-a pierdut seminţele, aruncându-le în pământ. Dar agricultorul, nădăjduind că sămânţa lui aruncată în pământ îi va aduce rod bogat, nu încetează să semene. La fel oamenii proşti şi nechibzuiţi, văzând cum creştinul îşi risipeşte averea şi o împarte săracilor, gândesc că acesta se va ruina. Ei cred că numai acea avere nu piere, care se cheltuieşte pe cele ce se văd, pe deşertăciunea şi patimile acestei lumi. Pentru ei înşişi, iar nu pentru milostenie, pentru patimile trupeşti îşi cheltuiesc averile lor şi îşi bat joc de cei care cheltuiesc şi dau săracilor.

(Sfântul Tihon din Zadonsk, Comoară duhovnicească din lume adunată, Editura Egumenița, Galați, 2008, p. 94)