Părinte protopop, cum îi faceţi pe oameni să-şi deschidă sufletul şi să se apropie de credinţă?

Cred că cel mai potrivit spaţiu în care există posibilitatea de dialog cu credincioşii pentru ca ei să-şi poată deschide sufletul este Biserica, mai ales prin Taina Spovedaniei. Personal, discut cu credincioşii mei la fiecare sfârşit de slujbă spre a putea oferi îndrumare în aspectele practice ale vieţii lor pentru a rămâne în spiritul credinţei şi în spaţiul ecleziastic. În afară de acest dialog, un aspect esenţial îl reprezintă întâlnirile cu credincioşii în spaţiul parohiei deoarece este foarte important pentru un preot ca, în parohia sa, să poată circula şi să nu fie doar în maşină. Atunci când omul vine la Biserică, el poate participa smerit la întregul serviciu divin public, dar fiecare are propriile sale întrebări, care poate sunt mai greu de aflat la o slujbă. Însă din experienţă am observat că atunci când te întâlneşti cu o persoană pe stradă şi porţi o discuţie cât de simplă cu respectiva persoană, altfel se produce această deschidere. Chiar sunt persoane în parohie care s-au apropiat de Biserică tocmai datorită acestui dialog din afara spaţiului ecleziastic.

Aţi organizat mai multe pelerinaje atât în ţară, cât şi în străinătate. Cum poate un pelerinaj să schimbe viaţa oamenilor în mod real?

Am organizat pelerinaje atât la nivelul parohiei, cât şi la nivelul protopopiatului şi ne propunem să păstrăm această tradiţie. Pelerinajul poate deveni o formulă concretă prin care poţi să-i apropii pe oameni de Biserică şi chiar poate ajuta la formarea unei legături puternice cu preotul paroh. Sunt oameni care, la un simplu anunţ în Biserică despre organizarea unui pelerinaj, îşi manifestă imediat dorinţa de a participa. Ceea ce am constatat şi m-a bucurat nespus de mult a fost faptul că în ultima vreme oamenii nu mai întrebă care este traseul pentru că au căpătat încredere. De fiecare dată avem un traseu bine stabilit cu mănăstirile din zonele vizate, dar încercăm să includem în itinerariul nostru şi alte obiective, cum ar fi muzeele, salinele sau mausoleele. Împreună reuşim să creem o atmosferă duhovnicească, pe care unii pot să o exprime mai mult, iar alţii mai puţin, dar o simţim cu toţii. Atunci când plecăm, facem rugăciunile de dimineaţă în autocar, seara citim rugăciunile specifice tot în autocar, iar la mănăstiri pregătim cel puţin o cântare pe care o intonăm împreună. Chiar avem oameni care au început să aibă o relaţie strânsă cu Biserica după participarea la unul sau mai multe pelerinaje de acest fel. 

„Credinţa fără mărturisire nu este posibilă, iar locul cel mai potrivit pentru această mărturisire este Biserica deoarece în afara Bisericii nu este mântuire”

Ce ar însemna o viaţă şi o activitate vie în parohie?

Aceste lucururi presupun un efort imens din partea preotului. Pe lângă slujbele săvârşite în cadrul serviciului divin public, este absolut necesar ca preotul să meargă în întâmpinarea credincioşilor. De exemplu, în cadrul parohiei pe care o păstoresc, se organizează întâlniri cu credincioşii în cadrul cărora se vizualizează fotografii cu diferitele stadii ale lucrărilor de construcţie ale bisericii noastre. Este un prilej de meditaţii şi discuţii pentru că observăm, pe lângă evoluţia lucrărilor, şi oameni care au participat la zidirea bisericii şi au plecat de mult timp dintre noi. La sfârşit, gustăm împreună un ceai sau câteva prăjituri şi avem din nou posibilitatea de comunicare. Chiar simplele ocazii de îngrijire şi înfrumuseţare a unor troiţe din cadrul parohiei ne ajută să-i implicăm activ pe credincioşi şi să menţinem o relaţie vie cu aceştia pentru că omul te vede şi te cunoaşte şi în altă ipostază decât cea de sacerdot.

Ce părere aveţi despre persoanele care se declară „spirituale” şi afirmă că pot fi buni creştini şi în afara Bisericii?

Sunt foarte multe lucruri pe care noi nu le simţim şi totuşi ele există. Este absolut necesar ca ceea ce simţi în suflet, să încerci să şi exteriorizezi. Cum poţi spune unui om că îl iubeşti doar la nivel mental, fără să-i arăţi acest lucru? Sunt oameni pe care îi întâlnim în viaţa de zi cu zi şi au o durere în suflet, iar o îmbrăţişare din partea noastră i-ar ajuta enorm. Dar pentru că nu ştim acest lucru, nu îi putem ajuta în niciun fel. Faptul că tu nu simţi că trebuie să fii apropiat de Biserică ridică un semn de întrebare şi arată că nu eşti pe drumul cel bun care duce către Hristos şi apoi spre o relaţie frumoasă cu oamenii. Am constatat că cel care relaţionează bine cu Biserica, are şi o atitudine potrivită faţă de semenii săi pentru că, poposind în Biserică, te deschizi, iar Hristos este Cel Care te luminează.  Deci o credinţă fără mărturisire nu cred că este posibilă, iar locul cel mai potrivit pentru această mărturisire este Biserica deoarece în afara Bisericii nu este mântuire.

Cum trebuie să răspundem atacurilor de defăimare a Bisericii care se desfăşoară în ultimul timp?

Nici nu stiu dacă ar trebui să răspundem la atacurile acestea pentru că de multe ori nu se ajunge decât la o învârtoşare şi mai mare. Dacă sunt prea violente şi ameninţă starea de credinţă a Bisericii noastre, poate atunci ar trebui să ne manifestăm mai hotărât în sensul de a oferi un răspuns. Perspectiva mea ar include continuarea şi scoaterea în evidenţă a aspectelor deosebite care se întâmplă în Biserica noastră. Sunt atât de multe lucruri frumoase, în primul rând la nivelul sfintelor slujbe, dar şi la nivel social sau filantropic, încât cred că răspunsul vine de la sine.

„Îi îndemn pe tinerii preoţi să-şi păstreze dragostea pentru Biserică pentru că doar aşa vor putea să le-o transmită şi credincioşilor”

Ce înseamnă, concret, aplicarea discernământului în păstorirea credincioşilor?

Cred că aici este vorba de multă experienţă şi de mult ajutor din partea lui Dumnezeu. Bineînţeles că tu ca preot trebuie să ai o viaţă curată şi foarte bine ancorată în valorile creştine pentru a putea vedea lucrurile în esenţă şi a oferi omului tratamentul de care are nevoie în clipa respectivă.  

Care sunt principalele activităţi pe care le desfăşuraţi în parohie şi cu cine vă propuneţi să colaboraţi?

Activitatea principală în parohia Gara Veche este reprezentată de construirea propriu-zisă a  lăcaşului de cult, aici fiind implicaţi foarte mulţi credincioşi. Avem chiar o echipă de credincioase din cadrul comitetului parohial care duc muncă de lămurire şi pe alt segment. Nu cer bani pentru construcţia bisericii,  ci încearcă să schimbe percepţiile greşite referitoare la construcţia de lăcaşuri de cult în general.  Un alt grup dintre membrii consiliului si comitetului parohial se ocupă cu gestionarea cazurilor sociale. Astfel, se face apel la credincioşi ca atunci când işi fac cumpărăturile pentru familia lor, să aşeze în coşul de cumpărături şi câteva alimente neperisabile în plus, care ulterior vor fi împărţite, după o evidenţă clară, familiilor nevoiaşe din parohia noastră. Deja avem câteva familii de credincioşi care aduc mereu la biserică aceste produse, reuşind astfel să le oferim celor nevoiaşi un sprijin permanent, nu doar cu prilejul marilor sărbători.

Ce înseamnă pentru sfinţia voastră slujirea de protoiereu şi ce s-a schimbat în viaţa dumneavoastră din luna august 2011?

Slujirea la protopopiat înseamnă o ascultare, pe lângă ascultarea pe care o avem la nivel de parohie. Împlinesc această ascultare cu mult drag şi cu multă dăruire, deşi timpul alocat pentru slujirea în parohie s-a diminuat. Este vorba de o provocare, un lucru nou, pe care mi l-a dăruit Dumnezeu şi de aceea mă străduiesc să îmi fac datoria cu simţ de răspundere, dar mai ales cu multă dragoste. Îmi place foarte mult să lucrez cu oamenii, am ocazia să văd foarte multe locuri noi şi să cunosc şi alte feluri de gândire. Deşi este o misiune dificilă, eu cred ca dacă este împlinită cu dragoste, Dumnezeu te ajută să o poţi duce la bun sfârşit.

Între 1996 şi 2009 aţi fost preot spiritual al Seminarului Teologic Ortodox „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Piatra-Neamţ. Ce sfaturi le daţi foştilor elevi care acum sunt slujitori ai altarului?

Unii dintre cei care mi-au fost elevi în vremea când predam la Seminar chiar au ajuns preoţi în Protopopiatul Piatra-Neamţ şi mă bucur nespus de mult când ne întâlnim la acelaşi altar şi slujim împreună. Mă bucur pentru că văd în sufletele lor foarte multă râvnă în slujirea lor preoţească şi îşi împlinesc misiunea cu simţ de răspundere şi cu dăruire. Chiar dacă unii dintre ei sunt în parohii destul de mici, cu posibilităţi reduse, dragostea lor este atât de mare încât mă gândesc că numai Dumnezeu are grijă de ei şi îi ajută să meargă pe calea care şi-au ales-o. Îi îndemn să-şi păstreze dragostea pentru Biserică pentru că doar aşa vor putea să le-o transmită şi credincioşilor. M-aş bucura nespus de mult dacă am reuşi să ascultăm şi să împlinim ceea ce ne spune Mântuitorul: „Câutaţi mai întâi Împărăţia Cerurilor şi toate celelalte vi se vor adăuga vouă”. Să rânduiască Domnul ca postul în care ne aflăm să fie binecuvântat, să fie cu mult folos în inima fiecăruia dintre noi şi să ne ajute Dumnezeu să fim împreună pătimitori cu Hristos Mântuitorul pentru a ne putea bucura şi de Sfânta Înviere.