Omul adevărat este fiul lui Dumnezeu. Iar un fiu capătă continuu de la tatăl daruri noi și până la urmă tot ce are tatăl. Oamenii au această natură paradoxală: pe de o parte, e creată, pe de alta, e chemată să primească viața necreată a lui Dumnezeu prin har.

Înălțimea la care sunt chemați să ajungă fiii creați ai lui Dumnezeu e dată în Fiul cel Unul-născut al Lui. Fiul Cel Unul-născut făcându-se om și înviind ca atare, ne-a descoperit filiația noastră divină și înălțimea la care avem să ajungem. Căci Fiul întrupându-Se a ridicat în Sine și pe om la înălțimea filiației Sale divine. Dar relația între Tatăl și Fiul e o relație de iubire: Tatăl dă prin iubire totul Fiului, iar Fiul răspunde acestei dărnicii cu iubirea Sa.

Creațiunea așteaptă această descoperire deplină a firii omului ridicată la o astfel de slavă, căci iubirea lui către Dumnezeu și arătarea întregii dărnicii a Tatălui față de el se vor răspândi și asupra ei.

(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 25 la Sfântul Simeon Noul Teolog, Cuvântări morale, în Filocalia VI, Editura Humanitas, București, 2004, p. 133)