Puţin câte puţin vom trece! De mult timp şi până acum, tot aşa o ţinem! Pretutindeni este o frământare generală! Mulţi sfinţi ar fi dorit să vieţuiască în vremea noastră, ca să se nevoiască. Ne-am nimerit însă noi care nu suntem vrednici! Cel puţin, să recunoaştem! Ca să se înfrunte după cum se cuvine aceste vremuri, se cere vitejie şi spirit de jertfă. Există mare confuzie, hărmălaie, oamenii sunt zăpăciţi! Cu toate acestea, însă, deşi este o asemenea harababură, simt înlăuntrul meu o mângâiere, o siguranţă. Măslinul poate să se usuce, dar va face lăstari din nou. Mai există încă oamenii lui Dumnezeu, oameni de rugăciune, iar Bunul Dumnezeu rabdă, şi din nou va aşeza lucrurile pe făgaşul lor. Omul are înlăuntrul lui ascunsă, puterea pentru ceasul de nevoie. Anii grei vor fi puţini, vor trece ca o boare.

Lumea se lasă purtată spre confuzie, nebunie şi spre calea cea fără de ieşire. Se va ridica încă puţină furtună, se vor arunca afară cutiile de conserve, gunoiul, toate cele nefolositoare şi după aceea lucrurile se vor clarifica. În această situaţie, veţi vedea că unii vor avea plată curată, iar alţii vor plăti datorii. Lucrurile vor sta în aşa fel că nimeni nu se va mâhni pentru strâmtorarea prin care va trece.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Mica Filocalie, Editura Egumeniţa, 2009, p. 123)