Omul, spune Sfântul Maxim, „este o biserică tainică”. Trupul lui este asemenea naosului, „prin care iradiază partea făptuitoare a sufletului în împlinirile poruncilor prin înțelepciunea practică” (filosofia etică), în vreme ce sufletul este ca un altar prin care el „Îi aduce lui Dumnezeu sensurile desprinse din simțuri, după ce a depărtat de la ele tot ce-i material și necurat”, iar mintea este ca o Sfântă Masă prin care el primește lumina dumnezeiască și trăiește împreună cu Dumnezeu. (...)

(Jean-Claude Larchet, Viața Liturgică, Editura Doxologia, 2017, p. 27)