Omul a devenit sclavul propriilor nesăbuinţe, mărunţişului pe care-l stoarce ca rest oricărui preţ, multelor pretenţii.

Neputându-se mulţumi cu o viaţă măruntă, confundă măreţiile. Un singur exemplu vreau să dau despre felul în care creştinismul cultivă contrariul. Românii au numit grija, altfel, printr-un termen: ne-voie. Grija este lipsa voii bune. Tot ei au numit Sfânta Euharistie - Grijanie. Altfel spus, opusul tuturor grijilor lumeşti este Grijania, purtarea de grijă pentru cele sfinte. A primi Grijania înseamnă a te încredinţa lui Dumnezeu. Din păcat, moartea a intrat în lume. Şi bogaţii şi săracii mor. Diferenţa există, bogaţii pier, se usucă asemenea florilor într-o florărie, săracii mor precum iarba câmpului.

Creştinul este omul eliberat de griji, omul care pune întâi voia lui Dumnezeu. Pentru omul îngrijorat, viziunea asupra vieţii devine vizuină a morţii, unde sufletul se refugiază apăsat. Pentru creştin, crucea devine o altă formă de viaţă, izbăvitoare, născătoare de înviere, împlinitoare a voii lui Dumnezeu.

(Preot Sever Negrescu, Fărămituri de cuvinte - lecturi evanghelice pentru Duminici, Doxologia, Iași, 2011, p. 71)