Nu te lăuda cu nimic, nu spune că eşti bogat, că te-ai îmbogăţit cu toate şi că nu mai ai trebuinţă de nimic, pentru că nu îţi dai seama că „tu eşti ticălos şi vrednic de plâns, şi sărac, şi orb, şi gol”, după cum spune Văzătorul celor tainice (Apocalipsa 3,17). Pentru aceasta, „când veţi face toate cele poruncite vouă, să ziceţi: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem”, grăieşte Domnul (Luca 17,10). „Orice dreptate omenească e ca un foc în care ard vreascurile” (lsaia 64,1). Ştiu că şi tu, omule, nu-i iubeşti pe cei care se preamăresc, când cineva, mărindu-se în faţa ta, se laudă.

Dumnezeu nu-i iubeşte pe cei care se laudă pe sine. Tu însă, neavând nimic al tău, te preamăreşti, împletind în faţa tuturor laude şi punându-le pe toate în seama ta. „Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci numelui Tău se cuvine slavă, pentru mila Ta şi pentru adevărul Tău”, grăieşte Prorocul (Psalm 113, 9). Fii lăudat de Dumnezeu şi Dumnezeu Se va lăuda prin tine; iubeşte-L pe Dumnezeu şi Dumnezeu te va iubi pe tine. Însă dacă tu, căutând doar ale tale, vei urî pe Dumnezeu, atunci şi Dumnezeu te va urî şi te va lepăda.

(Sfântul Dimitrie al Rostovului, Alfabetul duhovnicesc, Editura Sophia, București, 2007, p. 64)