Dumnezeu nu ne va ajuta dacă nu ne vom osteni -  însă nici osteneala noastră, în sine, nu aduce la sfârşitul cel dorit dacă nu se va pogorî la ea ajutorul cel preaînalt, şi mai ales dacă osteneala aceasta nu va fi după Dumnezeu. Ca atare, după legea vieţii dumnezeieşti orice lucrare începe prin cerere şi se încheie prin  aducere de mulţumită lui Dumnezeu – şi toată viaţa oamenilor care păzesc rânduiala aceasta în toate intrările şi ieşirile ei, este preaplină de rugăciuni şi rânduieli bisericeşti. Aşa au trăit strămoşii noştri, aşa, în cea mai mare parte, trăiesc până în ziua de astăzi oamenii aşezaţi.

Şi totuşi, nu avem cum să nu vedem că rugăciunea şi îmbisericirea au început deja să fie alungate din sfera vieţii noastre. Mulţi trăiesc şi acţionează de parcă pentru ei n-ar exista nici Domnul, nici Biserica Lui cea Sfântă; veriga aceea, care presupune să ne întoarcem către Dumnezeu şi să ne căutăm ocrotire şi ajutor în rugăciunile Bisericii a căzut din lanţul gândurilor şi calculelor lor. Pe aceştia nu-i deranjează că una sau alta dintre faptele lor pot veni în contradicţie cu regulile bunei credinţe creştineşti…

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor, vol. 2, Editura Sophia, 2007, p. 109)