Orice lucru am face, să-l facem pentru Dumnezeu
Totdeauna să cercetez intenţiile de care sunt mişcat şi de îndată ce observ că mă mişc de complezenţă, s-o lovesc imediat.
- Părinte, de obicei mă port cu frică să nu mâhnesc pe ceilalţi sau să nu scad în ochii lor. Nu mă gândesc să nu mâhnesc pe Dumnezeu. Cum să sporesc întru mine frica lui Dumnezeu?
- Este nevoie de trezvie. Orice ar face omul, s-o facă pentru Dumnezeu. Uităm de Dumnezeu şi rămâne după aceea gândul că facem ceva deosebit, dar facem de complezență şi căutăm numai să nu scădem în ochii oamenilor. În timp ce, dacă ar acţiona cineva cu gândul că Dumnezeu îl vede şi îl veghează, atunci orice ar face, are siguranţă. Altfel, dacă face ceva doar ca să apară bun în ochii oamenilor, le pierde pe toate, pe toate le risipeşte. Pentru fiecare acţiune a sa, omul trebuie să se întrebe pe sine: „Oare ceea ce fac acum, mă odihneşte pe mine? Dar pe Dumnezeu îl odihneşte?”, şi să cerceteze dacă acea faptă este plăcută lui Dumnezeu. Dacă uită să facă aceasta, uită apoi şi de Dumnezeu. De aceea, mai demult se spunea: „Pentru Dumnezeu...”, sau „netemătorul de Dumnezeu”, „Nu se teme de Dumnezeu?” Sau spuneau: „Dacă vrea Dumnezeu”, „Dacă îngăduie Dumnezeu”. Simţeau prezenţa lui Dumnezeu peste tot, aveau mereu înaintea lor pe Dumnezeu şi luau aminte. Trăiau ceea ce spune Psalmul: Văzut-am pe Domnul înaintea mea pururea, ca să nu mă clatin (Ps. 15,8), şi nu se clătinau. Acum, vezi, încet-încet intră tipicul european şi mulţi nu fac răul, mai mult din politeţe lumească. Orice face cineva, s-o facă curat, pentru Hristos, să cugete că Hristos îl vede, îl urmăreşte, în orice mişcare a sa, centrul să-i fie Hristos. Să nu aibă în el elementul omenesc. Dacă ne mişcăm cu scopul să plăcem oamenilor, aceasta nu ne foloseşte la nimic. E nevoie de multă luare-aminte. Totdeauna să cercetez intenţiile de care sunt mişcat şi de îndată ce observ că mă mişc de complezenţă, s-o lovesc imediat. Pentru că atunci când vreau să fac un bine şi intră la mijloc complezenţa, ei bine, atunci scot apă din fântână cu o găleată găurită.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol. 2, Trezvie duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Ed. a 2-a, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 86-87)
Maica Domnului – smerenia care a încăput dumnezeirea
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro