„În ceea ce priveşte pravila, eu gândesc cam aşa: orice pravilă şi-ar alege omul este bună, de vreme ce îi ține sufletul în evlavie înaintea lui Dumnezeu. Mai mult: să citească rugăciuni şi psalmi până la înflăcărarea sufletului, iar atunci să se roage singur, spunându-şi nevoile sale sau doar atât: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului. Şi iarăşi: uneori tot timpul, rânduit pentru pravilă, îl poate petrece rostind un psalm din memorie şi alcătuindu-şi din fiecare stih o rugăciune a sa. Şi încă: uneori toată pravila o poate înlocui cu rugăciunea lui Iisus şi cu metanii. Dumnezeu are nevoie de inimă (Comp.: Pilde 23,26) şi, dacă ea stă cu evlavie înaintea Lui, este de ajuns. Rugăciunea neîncetată în aceasta şi constă, în a sta tot timpul cu evlavie înaintea lui Dumnezeu. Iar pravila în acest timp este numai o încălzire uşoară.”

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Despre rugăciune, Editura Egumeniţa, p. 91)