„Iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine celor ce vă urăsc pe voi” (Luca 6, 27).

Unii oameni s-au obișnuit să osândească vremurile noastre și să mustre neputinciosul neam omenesc, zicând: „Astăzi nu mai există printre oameni făcătorii de minuni care erau înainte!”. Nu este adevărat! Dacă doriți, vă voi arăta că și astăzi există printre oameni făcători de minuni; numai să ascultați ce vă voi spune: oricine iubește pe vrăjmașul său este un făcător de minuni. Auziți, oare, când vă spun că oricine își iubește vrăjmașii este făcător de minuni? Iar acesta este un adevăr și îl voi dovedi cu dumnezeiasca Scriptură și cu Sfinții Părinți.

Ce este o minune? Minune se numește ceea ce este mai presus de fire; căci ceea ce este după fire, nu este minunat, de lucrul acela nu se miră nimeni și pe acela nimeni nu îl numește minune; însă dacă ceva anume întrece puterea firii, atunci aceasta este o minune adevărată. Nu este minune faptul că focul, care a ieșit din cuptorul din Babilon, i-a ars pe slujitorii caldei ce se aflau lângă el; căci focului îi este specific să ardă și este firesc ca oamenii să fie arși de foc; minune este faptul că focul nu a putut să îi atingă pe cei trei tineri care se aflau înăuntrul cuptorului și să îi mistuie. Nu este minune dacă cineva îi iubește pe cei ce îl iubesc pe el, căci acest lucru este firesc; însă este minune dacă cineva îl iubește pe vrăjmașul său, căci acest lucru este mai presus de fire.

În realitate, omul, prin natura lui păcătoasă, nu îndură jignirile – oricine poate vedea aceasta atât în sine însuși, cât și în ceilalți. Uneori i-ar părea mai bine să moară decât să îndure o jignire din partea cuiva. Dacă pentru noi este firesc să nu ne iubim vrăjmașii, atunci nu reiese tocmai de aici că iubirea pentru vrăjmași este un lucru mai presus de fire, minunat, și de aceea cel ce îi iubește pe vrăjmașii săi este, într-adevăr, făcător de minuni.

(Sfântul Dimitrie al Rostovului, Viața și omiliile, Editura Egumenița, Galați, p. 51)