Uită-te că şi cele din viaţă sunt la fel! Astăzi tu lucrezi pământul, iar mâine altul, şi după aceia altul. Vezi ogoarele acestea şi casele cele măreţe? Câte nume n-au schimbat de când sunt fiecare dintre acestea! Se spunea că sunt ale cutăruia; au trecut la altul; iar acum se spune că sunt ale altuia. Nu este, dar, viaţa noastră o cale pe care a mers altădată altul şi pe care merg toţi unul după altul? „fericit, dar, cel care n-a stat pe calea păcătoşilor!’’ - Dar ce înseamnă „n-a stat"? - Când noi, oamenii, suntem în vârsta cea dintâi, nu suntem nici vicioşi, nici virtuoşi - că vârsta aceea nu e capabilă nici de viciu, nici de virtute; dar când ni se maturizează raţiunea, atunci se întâmplă cele ce s-au scris: „Dar când a venit porunca, păcatul a înviat, iar eu am murit"'. Din patimile trupului răsar gânduri rele, care se nasc în sufletele noastre. Într-adevăr, după ce a venit porunca sau, cu alte cuvinte, cunoaşterea celor bune, dacă porunca nu biruie gândul cel rău, ci îl îngăduie, atunci cugetul nostru este subjugat de patimi! Da, atunci a înviat păcatul şi a murit mintea, fiind ucisă de păcat, fericit, dar, cel care nu zăboveşte pe calea păcătoşilor", ci cu un gând mai bun se porneşte spre vieţuirea cea binecredincioasă.

(Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Tâlcuiri la Psalmi, Editura Sophia, București, 2004, p. 13)