Până la venirea Domnului nostru Iisus Hristos în lumea noastră pământească, noi, oamenii, nu ştiam cu adevărat decât despre moarte şi moartea ştia despre noi. Tot ceea ce era omenesc era pătruns, acaparat şi cucerit de către moarte. Moartea era mai apropiată de noi decât noi înşine, şi mai reală şi mai puternică decât noi înşine, incomparabil mai puternică decât fiecare om în parte şi decât toţi oamenii la un loc. Pământul era o cumplită temniţă a morţii, iar noi, oamenii, eram robii neajutoraţi ai morţii. Doar o dată cu Dumnezeu-omul Hristos „s-a arătat viaţa”; „viaţa veşnică” ni s-a arătat nouă, muritorilor celor fără de nădejde, robi ticăloşi ai morţii. Şi acea „viaţă veşnică”, noi, oamenii, „am văzut-o cu ochii noştri şi am pipăit-o cu mâinile noastre”, iar noi, creştinii, „mărturisim viaţa veşnică” tuturor.

(Părintele Iustin Popovici, Credința Ortodoxă și viața în Hristos, Traducere: prof. Paul Bălan, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003, p. 17)