Vedeți cum moștenirea divină este dată celor ce o cer. Să nu credeți că tatăl a fost cel vinovat pentru că i-a dat fiului cel tânăr ceea ce a cerut. În împărăția lui Dumnezeu nu există vârstă fragedă și nici credință cumpănită de către ani. Cel care a cerut de la tatăl partea sa de avere s-a socotit el singur vrednic de aceasta. Dacă nu ar fi plecat de la Tatăl său, nu ar fi cunoscut ispitele vârstei.

După ce a plecat în depărtări, el, care s-a lepădat de Biserică, și-a cheltuit moștenirea: Şi nu după multe zile adunând toate, fiul cel mai tânăr s-a dus într-o ţară depărtată. Ce este mai îndepărtat, decât să te depărtezi de propriul sine și nu neapărat de un loc? Netăgăduit, cel ce se separă de Hristos este un izgonit din patria sa, ca locuitor al lumii căci noi nu mai suntem străini și locuitori vremelnici, ci suntem împreună cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu (Efes. 2, 19), căci noi, cei care eram departe, ne-am apropiat prin sângele lui Hristos (Efes. 2, 13).

Să nu privim de sus pe cei ce se întorc din țări îndepărtate, pentru că și noi am fost acolo, precum a spus și Isaia: cei ce locuiaţi în latura umbrei morţii lumină va străluci peste voi (Is. 9,1). Există un loc îndepărtat al umbrei morții, dar noi, fiind prin duh după chipul Domnului Iisus Hristos, viețuim în umbra lui Hristos. De aceea spune Biserica: să stau la umbra mărului îmi place (Cânt. 2, 3).

(Sfântul Ambrozie al Milanului, Tâlcuire la Evanghelia după Luca 7, 213 - 214, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)