Odată, bătrânul vizitiu Timotei a căzut la picioarele Părintelui, faţa i s-a transfigurat de credinţă, umilinţă şi nădejde: „Părinte, pentru ca raza ta caldă să încălzească sufletul meu rece, pentru ca el să se aprindă în drumul spre cer...” După această frază complicată el a spus simplu: „Părinte, nu am lacrimi”. Dar Stareţul, cu un zâmbet minunat, i s-a închinat şi i-a spus: „Nu este nimic, sufletul tău plânge, iar aceste lacrimi sunt mult mai preţioase decât cele trupeşti”.

(Sfântul Nectarie, Starețul Nectarie de la Optina, Editura Doxologia, Iași, 2010, p. 58)