O venit o femeie din Braşov şi mi-a zis: „Părinte, îs tot bolnavă!” „De cât timp eşti bolnavă?” „De vreo treizeci de ani.” „Umbli la biserică?” „Umblu!” „Te rogi?” „Mă rog!” „Te spovedeşti?” „Mă spovedesc, Părinte. În fiecare lună aproape mă spovedesc.” O femeie cuminte, no... „Faci parastase pentru cei morţi?” „Fac, Părinte, toate rânduielile. Da’ îs bolnavă de numai nu-mi iese sufletul! Atâta-s de bolnavă!” Zic: „Dumneata greşeşti undeva înaintea lui Dumnezeu! Eu n-am de unde să ştiu, că nu-s Părintele Arsenie, dar, dacă-mi dai voie, hai să ne rugăm! Mă rog şi eu, şi dumneata, să ne arate Domnul Hristos unde greşeşti dumneata.” După un an de zile abia ne-am dat seama de unde vine necazul. Şi ştiţi de unde am aflat? Tot din mărturisirea dumneaei. Ea punea pe pomelnic spânzuraţi. Şi o întreb: „De cât timp pui dumneata spânzuraţii pe pomelnic?” „Păi de treizeci de ani de zile.” „De treizeci de ani de zile eşti tot bolnavă, vezi? Nu cumva să ai în minte că îi fi mai bună decât Hristos sau decât Dumnezeu!” Vedeţi? Aici e greşeala oamenilor! Eu le atrag atenţia şi acum, tot mereu le atrag atenţia: Aveţi grijă, să n-aveţi în minte că veţi fi cumva mai buni ca Hristos sau ca Dumnezeu. Niciodată! Dacă rânduiala Bisericii zice să nu-l pui pe pomelnic, păi nu-l pui! Că pui la urmă oricum cu tot neamul lor, şi acolo îl cuprinzi şi pe el. Asta e altceva! Biserica e ca o mamă! Tot bună! Pe toţi îi cuprinde la slujbă. Păi da las-o aşa cum e lăsată de la Sfinţii Apostoli, de la Domnul Hristos încoace. De la Sfinţii Părinţi şi până în ziua de astăzi nu e modificat nimic! Noi ţinem rânduiala cum ne-au lăsat-o ei. Dar oamenii au impresia că or fi mai buni.

(Pr. Ghelasie Țepeș, Părintele Arsenie Boca – Fiți îngăduitori cu neputințele oamenilor, Editura Agnos, Sibiu, 2013, pp. 70-71)