Cum trebuie să participe un intelectual la viaţa Bisericii şi care este slujirea lui?

Să participe așa cum participă și un neintelectual, la învăţătura creştină, cu smerenie. Să ia parte la Liturghie, de la început până la sfârşit, să fie spovedit şi el, ca orice creştin.

Există o singură cale: smerenia. Este foarte frumos ca un intelectual să cunoască şi să explice învăţăturile creştine, dar se cere cu orice chip smerenie şi supunere. Nu în îngrămădirea de ştiinţă stă valoarea unui om, ci – sunt silit să spun - în smerenie, fiindcă cu cât se smereşte mai mult, cu atât rezolvă mai multe probleme. Este mai greu ca un intelectual să accepte o trăire în rugăciune, dar şi intelectualului i se cere o stare de prezenţă, pentru că nu putem desfiinţa valorile şi treptele. Un Sfânt Părinte spune că rădăcina tuturor răutăţilor este neştiinţa. Şi are dreptate; dar aici este vorba despre o ştiinţă a mântuirii, nu o ştiinţă teoretică, raţionalistă – că poţi chiar cu Hristos „în mână” să te osândeşti. Pentru că nu există iadul în cunoştinţă de Hristos.

Intelectualul, în poziţia lui, să fie convins că Dumnezeu i-a dat lui putere să facă ceea ce face! Pentru că Hristos spune: „Fără de Mine nu puteţi face nimic!” Dacă tu ştii că Dumnezeu te ajută, tu eşti prezent mereu! Şi, dacă eventual vine moartea, Dumnezeu te va lua pe tine în ce te va găsi – te va ferici sau te va judeca.

Nu i se cere să facă mii de metanii. I se cere, şi lui, o stare de prezenţă.

Orice clipă poate să fie un timp şi orice suspinare poate să fie o rugăciune. Pentru Dumnezeu!

Dacă m-ar întreba cineva să-i spun într-un cuvânt ce este cultura, i-aş răspunde: armonie! Dacă m-ar întreba un altul, mai pretenţios, să-i spun într-un cuvânt Biblia ce este, i-aş răspunde: armonie! Altfel spus: eşti intelectual, fii armonios cu Cel ce te-a creat!

(Extras din „Ne vorbeşte Părintele Arsenie” (vol 3), ediţie îngrijită de arhim. Ioanichie Bălan, Editura Episcopiei Romanului, 1998, pp. 99-102)