Părintele Constantin Sturzu – precizări în contextul noilor hotărâri ale Comitetului Național pentru Situaţii de Urgenţă
Luni, 5 octombrie 2020, părintele Constantin Sturzu, consilier al Sectorului Comunicare şi relaţii publice al Arhiepiscopiei Iaşilor și purtător de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, a făcut câteva declarații cu privire la noile hotărâri ale Comitetului Național pentru Situaţii de Urgenţă.
„În seara aceasta a fost publicată hotărârea nr. 47 a Comitetului național pentru situații de urgență în care se precizează la articolul 2: „Organizarea de sărbători religioase este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reședința în localitatea unde se desfășoară activitatea, fără participarea persoanelor/pelerinilor din alte localități”.
Arhiepiscopia Iașilor ia act de această decizie a autorităților. În esența ei, sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva nu este afectată. Sfânta Liturghie de pe 14 octombrie, ziua de prăznuire a ocrotitoarei Moldovei, va avea loc. Noi vom continua să ne organizăm pentru acei credincioși care vor putea participa, în speță cei din Iași.
Îi îndemnăm pe acei pelerini care ar fi vrut să ajungă la Iași să folosească pentru rugăciune, pentru post, pentru o faptă bună timpul pe care l-ar fi dedicat călătoriei. De exemplu, pot citi Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, cu nădejdea că Dumnezeu le va asculta cererile cele bune și le va aduce mângâiere. Cu siguranță pentru acești pelerini va veni și clipa când vor putea să ajungă la racla cu sfintele moaște”, a transmis părintele Constantin Sturzu.