Părintele Nicolae – Ioan Bordaşiu s-a născut la 22 mai 1924, în satul Săbolciu, judeţul Bihor, în familia învăţătorului Gheorghe Bordaşiu (1899-1978) şi a Mariei Mangra, nepoată de văr a Mitropolitului Vasile Mangra. Tatăl părintelui, învăţătorul Gheorghe Bordaşiu, care participase, în anii tinereții, la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din ziua de 1 decembrie 1918, a primit, în anul 1929, Sfânta Taină a Preoţiei, slujind pentru tot restul vieţii cu credincioșie Biserica şi neamul.

Părintele Nicolae Bordașiu şi-a începutul studiile la şcoala primară din satul natal, apoi la Oradea, unde a studiat cinci clase liceale. În urma răpirii Ardealului de Nord prin „dictatul de la Viena” (30 august 1940), familia sa a fost silită să se refugieze în satul Poiana Moţilor, județul Cluj, revenind în Săbolciu, în luna aprilie 1945.

În pofida tuturor potrivniciilor şi lipsurilor materiale, tânărul Nicolae şi-a continuat studiile liceale, susţinând Bacalaureatul, în anul 1943, în orașul Beiuş, unde, în mod providenţial, l-a cunoscut pe episcopul mărturisitor Nicolae Popoviciu al Oradiei (1936-1950), un ierarh înţelept şi un mare patriot, care i-a îndrumat paşii spre Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din București.

După susţinerea Bacalaureatului, tânărul Nicolae a urmat cursurile Facultăţii de Farmacie din Bucureşti, una dintre facultăţile militarizate în anii războiului, înscriindu-se însă şi la Facultatea de Teologie Ortodoxă, ale cărei cursuri le-a urmat în paralel între anii 1943-1947, promovând examenul de licență în luna iunie 1947 cu nota 10 (zece).

Părintele Nicolae a arătat totdeauna deosebita preţuire pe care a purtat-o dascălilor săi din anii studiilor universitare, mari personalităţi ale culturii teologice româneşti: Gala Galaction, Petre Vintilescu, Ioan G. Coman, Haralambie Rovenţa, Ioan G. Savin, Teodor M. Popescu, Benedict Ghiuş.

Întâlnirea cu Părintele Benedict Ghiuş, pe atunci asistent la catedra de Teologie ascetică şi mistică, l-a introdus în atmosfera duhovnicească a mişcării isihaste Rugul Aprins, de la Mănăstirea Antim, o mişcare care contrazicea ideologia materialist-ateistă a statului, insistând asupra asumării totale a credinţei ortodoxe prin experienţa rugăciunii neîntrerupte.

I-a cunoscut astfel pe părintele Daniil Sandu Tudor (Alexandru Teodorescu) şi pe ieromonahul Ioan Kulâghin („cel străin”), de la care a primit binecuvântarea de a stărui în rugăciunea inimii. În anii detenţiei sale, această rugăciune a inimii i-a fost Părintelui Bordaşiu mângâiere, „izvor de nădejde” şi „cel mai puternic reazem pentru a depăşi greutăţile, singurătatea, chinurile unor ani întregi de închisoare”[1].

În anii care au urmat războiului, împreună cu Roman Braga şi Gheorghe Domăşneanu, Părintele Nicolae Bordaşiu a avut iniţiativa înfiinţării unei Asociaţii a Tineretului Ortodox Studenţesc (ATOS), fiind secretarul şi, ulterior, preşedintele acesteia.

Pentru câteva manifeste redactate de membrii Asociaţiei, în care tinerii insistau asupra incompatibilităţii dintre calitatea de creştin şi cea de comunist, într-o epocă în care noul regim încerca să amăgească tineretul şi să-l încadreze în organizaţii comuniste, membrii Asociaţiei Tineretului Ortodox Studenţesc au fost acuzaţi de „uneltire contra ordinii sociale” şi condamnaţi la ani mulţi de detenţie.

În mai 1948, când au început arestările membrilor Asociaţiei, teologul Nicolae Bordaşiu a părăsit oraşul Bucureşti şi s-a ascuns, până în anul 1955, în mai multe sate bihorene. La 15 februarie 1949, Tribunalul Militar din București l-a condamnat, în absenţă, la 20 ani închisoare pentru „infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale”.

La 15 iulie 1955, a fost arestat, urmând ca la 18 iulie 1955 să fie rejudecat în regim de urgență și condamnat la 10 de ani de închisoare. A fost întemniţat aproape nouă ani în închisorile din Timişoara, Jilava, Oradea şi Aiud până în data de 20 iunie 1964.

După eliberarea din închisoare, el a lucrat ca muncitor, apoi tehnician la Institutul „Dr I. Cantacuzino” din București (1964-1969), la cercetarea și producția de seruri și vaccinuri.

S-a căsătorit cu doamna Runceanu Gabriela – Rodica, la 7 ianuarie 1966, în București.

Vrednicul de pomenire Patriarh Justinian Marina, aflând despre suferinţa îndurată în închisorile comuniste şi despre dorinţa sa fierbinte de a sluji Biserica lui Hristos, a stăruit pe lângă autorităţile statului pentru a obţine numirea sa ca profesor la Școala de cântăreți bisericești și Seminarul Teologic Ortodox din Bucureşti (februarie 1969).

Acelaşi Patriarh l-a hirotonit diacon şi apoi preot (30 noiembrie 1969). Cu multă dragoste şi recunoştinţă, Părintele Nicolae Bordaşiu a evocat chipul luminos al Patriarhului Justinian în cadrul Conferinţei pastoral-misionare de toamnă a clerului din Arhiepiscopia Bucureştilor din anul 2017, declarat de Sfântul Sinod Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului.

A urmat studii de doctorat la Facultatea de Teologie din Bucureşti, avându-l ca îndrumător pe Părintele Dumitru Stăniloae.

Între anii 1973 şi 1975, Părintele Bordaşiu s-a aflat la un stagiu de pregătire doctorală la Paris, unde a urmat cursurile profesorilor de la Institutul Catolic şi cursurile profesorilor ortodocşi de la Institutul Saint Serge. În timpul şederii în Paris, a slujit la parohia ortodoxă română de aici. I-a cunoscut pe marii intelectuali români de expresie franceză Eugen Ionescu şi Emil Cioran, pe preotul şi scriitorul Constantin Virgil Gheorghiu şi pe teologii ortodocşi Olivier Clément şi Michel Evdokimov.

Revenit în ţară (1975), și-a continuat activitatea profesorală la Seminarul Teologic Ortodox din București până la 1 octombrie 1981, când a fost numit preot slujitor la biserica Sfântul Silvestru. După trecerea în veşnicie a Părintelui Profesor Constantin Galeriu (10 august 2003), a fost numit paroh al bisericii Sfântul Silvestru din Capitală până în anul 2010. Apoi a slujit la această biserică până la trecerea sa la Domnul în 8 noiembrie 2018.

S-a numărat între primii profesori care au început predarea religiei în şcoală după decembrie 1989. A fost membru în Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Bucureștilor. Patriarhul Teoctist i-a acordat rangul de iconom stavrofor.

În temniţă, dar şi în libertate, ca deţinut politic, dar şi ca profesor de Teologie, ca preot de parohie şi profesor de Religie după 1989, Părintele Nicolae Bordaşiu L-a slujit pe Mântuitorul Hristos într-un mod exemplar, cu multă dragoste şi credincioşie. Prin rugăciunile sale a luminat închisoarea, care a devenit, şi în cazul său, spaţiu al întâlnirii mistice cu Domnul Hristos, Cel ce este tainic alături de oricine poartă Crucea Sa.

Asemenea altor mărturisitori care au pătimit pentru credinţă, şi Părintele Nicolae Bordaşiu a mărturisit că temniţa a fost spaţiul în care a simţit prezenţa vie şi mângâietoare a lui Dumnezeu. A primit toate umilinţele şi suferinţele din detenţie cu seninătate şi demnitate, fiind încredinţat că purtarea Crucii lui Hristos este cale spre Înviere. I-a mângâiat, îmbărbătat şi întărit în credinţă pe cei întemniţaţi împreună cu el, încât pacea lui Hristos a stăpânit în inima sa (cf. Coloseni 3, 15), iar iubirea Sa i-a cuprins inima, prefăcându-o într-un „rug aprins”.

Ca o mângâiere pentru suferinţele îndurate în temniţele comuniste şi în semn de preţuire şi recunoştinţă pentru mărturisirea credinţei în vremuri de prigoană, i-am acordat, într-un cadru solemn, la Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor, din anul 2017, Crucea Patriarhală, cea mai înaltă distincţie a Patriarhiei Române, pentru că a purtat Crucea lui Hristos în închisoare şi a răspândit lumina lui Hristos în tenebrele prigoanei comuniste.

Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Cel răstignit şi înviat, să aşeze sufletul vrednicului Părinte Nicolae Bordaşiu între mărturisitorii Săi din toate timpurile şi din toate locurile şi să-i dăruiască cununile cereşti făgăduite celor care au rămas credincioşi până la moarte (cf. Apocalipsa 2, 10), iar pe cei îndoliați și îndurerați să îi întărească întru nădejdea Învierii de obște și a iubirii milostive a Preasfintei Treimi.

Veșnică să-i fie pomenirea!

Cu părintești binecuvântări și condoleanțe pentru familia îndoliată,

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

[1] Pr. Nicolae Bordaşiu, „Chipul luminos al Părintelui Benedict”, în: †Timotei Prahoveanul (coord.), Părintele Benedict Ghiuș – duhovnic smerit și mărturisitor al lui Hristos în temnițele comuniste, Bucureşti, Editura Cuvântul Vieţii a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, 2017, p. 89.