Părintele Vartolomeu Vasile Dolhan s-a născut la 4 august 1912 în familia numeroasă a unui agricultor de lângă Hârlău. Școala primară a urmat-o în satul natal, apoi la Mănăstirea Vorona. De aici a mers la Școala de cântăreți bisericești din Botoșani, apoi la Academia de „Arte Frumoase” din Iași. La 6 august 1937 este tuns în monahism la Schitul Boureni, județul Iași, iar la 14 decembrie 1939 hirotonit preot. Ulterior ajunge la Biserica „Trei Ierarhi”, iar de la 1 mai 1940 este numit slujitor la Catedrala Mitropolitană din Iași. În timpul refugiului din 1944-1945, părintele Vartolomeu conduce cancelaria Mitropoliei. Era un duhovnic cercetat permanent de credincioși, multora arătându-le calea, iar altora bucuriile intrării în monahism. Tot părintele Vartolomeu devenise și pictor. Zugrăvește Biserica „Pogorârea Duhului Sfânt” de la Văratec și participă la restaurarea Catedralei Mitropolitane. Totodată, prin intermediul lui Roman Braga, ierodiacon la catedrală, la hramul din 1955 al catedralei îl cunoaște pe Daniil Sandu Tudor. Ieroschimonahul de la Rarău îi fusese duhovnic lui Roman Braga, în timpul viețuirii de la București. În aceste circumstanțe, părintele Vartolomeu poartă discuții duhovnicești cu ieroschimonahul Daniil, mai ales pe marginea unor cărți ateiste abia apărute și procurate de ucenicul Roman Braga. Printr-un tânăr aspirant la viețuirea monahală cultivă relații cu Sofian Boghiu de la Mănăstirea Plumbuita, din București. Cunoaște activitatea celor din „Rugul Aprins” și chiar participă la unele meditații religioase inițiate de Sandu Tudor în 1957 la Rarău. Dar Securitatea urmărea aceste relații. Trimite provocatori, precum un tânăr condamnat „contrarevoluționar” cu un acatist la părintele Vartolomeu, pentru a reuși să fugă din țară. Abia fuseseră condamnați confrații săi din „Rugul Aprins” când a urmat, inevitabilul, arestarea și anchetarea la Securitatea de la Iași. Este acuzat de uneltire în formă agravantă, de conspirație împotriva regimului prin adăpostirea și susținerea unor „contrarevoluționari”, de activitate dușmănoasă, cum că s-ar fi rugat pentru cei care doreau să fugă din țară și că ar fi discutat „dușmănos”.

Cu toate torturile din anchetă, părintele refuză toate acuzațiile. Prin Sentința nr. 155 din 9 martie 1959 a Tribunalului Militar Iași, este condamnat la 15 ani muncă silnică pentru infracțiunea de „agitație la uneltire contra ordinii sociale”. A urmat calvarul închisorilor și al muncii forțate de la: Iași (1959), Gherla (iunie 1959), Salcia (1959, aprilie 1960), Periprava (decembrie 1959, mai 1962), Giurgeni (mai 1962, mai 1963) și Jilava (august 1963). În detenția de la Salcia primește pachete de la maica Benedicta Braga, sora ucenicului său de la Iași. La 11 septembrie 1963 i se acceptă recursul în supraveghere și i se reduce pedeapsa la 4 ani închisoare corecțională, în consecință, fiind eliberat. La 23 septembrie 1963 este eliberat din penitenciarul Jilava, cu condiția să nu mai fie primit „în același loc de muncă”. O perioadă locuiește la Pârcovaci, lângă Hârlău. Cu mare greutate, la 1 mai 1965 i se recunoaște numirea la filia Falcău, din Parohia Straja, județul Suceava. Totodată, pictează bisericile de la Pârcovaci, Falcău, Perini și noul paraclis de la Râșca. Este mult cercetat de către credincioși. Din acest motiv, este mutat la mănăstirea Râșca, apoi la Văratec. La 15 septembrie 1980 a trecut la cele veșnice.

(Pr. Nicolae Cătălin Luchian, Adrian Nicolae Petcu, Clerici şi mireni mărturisitori din Arhiepiscopia Iaşilor, în închisorile comuniste (1945-1964), Editura Doxologia, Iași, 2017, pp. 63-64)