Comunitatea din Humulești și numeroși credincioși din împrejurimi și-au luat rămas-bun, luni, 6 iulie, de la părintele Vasile Cojocariu, un slujitor care și-a închinat întreaga viață Bisericii și oamenilor.

Programul zilei a început cu săvârșirea Sfintei Liturghii, de la ora 8:00, în Biserica „Sfântul Nicolae” din Humulești. De la ora 10:00, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a săvârșit slujba înmormântării, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La slujbă au participat membri ai familiei, fii duhovnicești, colegi preoți și numeroși credincioși veniți să-i aducă un ultim omagiu.

În cuvântul de învățătură rostit la finalul slujbei de înmormântare, adresându-se familiei îndurerate și credincioșilor prezenți, Preasfinția Sa a vorbit despre sensul profund al slujbei înmormântării unui preot, evidențiind că aceasta este însoțită de rugăciuni pentru odihna sufletului celui adormit și pentru mângâierea familiei sale, atât cea de sânge, cât și cea duhovnicească. Totodată, ierarhul a subliniat că părintele și-a împlinit cu credincioșie slujirea până la capăt, purtând cu demnitate crucea preoției și a suferinței, iar moartea, pentru cel care și-a trăit viața în Hristos, reprezintă trecerea către viața veșnică:

Slujba înmormântării preotului are mai multe rugăciuni, pe lângă cele pe care le rostim pentru odihna lui, cerând ca Domnul să-l cinstească, după cum și preotul Însuși L-a cinstit pe Domnul, slujindu-I pe pământ. Avem, de asemenea, mai multe rugăciuni pentru familia îndurerată și înțelegem prin aceasta nu doar familia care i-a fost alături zi de zi, în casă – soția și copiii, iar mai apoi ginerii și nurorile –, ci și familia lărgită, alcătuită din toți cei pe care preotul i-a slujit și i-a iubit și care acum, la rândul lor, vin să-i arate, la despărțirea de această viață, cinstire și dragoste. Iată că ne-a adunat pe mulți astăzi la slujba de prohodire, la slujba de trecere din viața aceasta către Domnul, pe Care L-a slujit și Căruia I-a rămas credincios. Și avem încredințarea că el însuși a rostit de multe ori aceste cuvinte și că acum se roagă prin ele:

„Adevărat, adevărat vă spun vouă: cel ce ascultă cuvântul Meu și crede în Cel ce M-a trimis are viață veșnică și la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viață.”

Ne rugăm, așadar, Bunului Dumnezeu ca această mutare a părintelui să fie o mutare spre odihnă, după o perioadă de suferință, după o vreme care i-a pus trupul la grea încercare, dar în care și-a întărit credința. Nu l-am văzut și nu l-am știut clătinându-se în adevărul credinței pe care a slujit-o, ci și-a dus slujirea până la capăt. Ne rugăm astăzi cu nădejde pentru un preot care și-a purtat până la capăt crucea slujirii și crucea suferinței.

În ziua hirotoniei, preotul înconjoară Sfânta Masă, iar atunci se cântă troparul Sfinților Mucenici. Prin aceasta i se încredințează că, după cum Sfinții Mucenici și-au dus credința până la capăt și nu s-au temut nici în fața morții, tot astfel și preotul, dacă își va trăi viața cu credință și dreaptă slujire, va rămâne statornic până la sfârșit. Nu există o vârstă la care încetează cinstirea și slujirea preoțească. Există doar o vreme în care se poate odihni de grijile administrative ale parohiei sau de alte responsabilități.

Însă grija de a sluji lui Dumnezeu și de a purta cu cinste epitrahilul nu se sfârșește niciodată. De aceea ne bucurăm că părintele și-a împlinit această slujire cu cinste și, în același timp, ne întristăm împreună cu familia, pentru că orice despărțire este dureroasă. Apostolul nu ne spune să nu ne întristăm deloc, ci ne îndeamnă să nu ne întristăm ca ceilalți, care nu au nădejde. El știa că este cu neputință să nu ne doară atunci când vedem moartea celor dragi.

Domnul Hristos Însuși a plâns înaintea mormântului lui Lazăr, atunci când puterea morții părea să fi biruit. Însă Domnul a arătat că biruința morții asupra celui credincios este asemenea unui somn și că ea nu poate nimici omul. De aceea le-a spus apostolilor: „Lazăr, prietenul nostru, a adormit.”

Apostolii s-au mirat că Domnul Se grăbea să meargă și au spus: „Doamne, dacă a adormit, se va trezi, se va face bine; nu este nevoie să ne grăbim.” Atunci Domnul le-a spus limpede: „Lazăr a murit.” Prin aceste cuvinte însă ne-a arătat că, după cum omul se trezește din somn mai odihnit și mai întărit, tot astfel și prin somnul morții, cel care și-a trăit viața în credință intră în veșnicie, spre viața cea adevărată și nestricăcioasă.

Pruncul, în pântecele mamei sale, nu cunoaște o altă realitate și o altă viață. În momentul în care vine în această lume, plânge, pentru că nu cunoaște ceea ce urmează. Nașterea este o durere atât pentru mamă, cât și pentru prunc. Dar, odată născut, își împlinește rostul și se bucură de viață, pentru că la aceasta a fost chemat.

Precum pântecele mamei este pregătirea pentru viața aceasta, tot astfel și noi, în pântecele lumii acesteia, suntem pregătiți să cunoaștem o altă realitate, mai deplină și mai adevărată. Ne pregătim învățând să purtăm sarcinile unii altora și să împlinim cuvântul Sfântului Apostol, care spune: „Bucurați-vă cu cei ce se bucură și plângeți cu cei ce plâng.” Părintele însuși a purtat în inima sa și suferință, și bucurie. Și-a purtat crucea familiei cu demnitate, iar cu această nădejde ne rugăm ca Dumnezeu să-i facă veșnică pomenire și să rămână în inimile celor care îl cinstesc, atât ale celor prezenți astăzi, cât și ale celor care nu au putut fi împreună cu noi. Să rămână în rugăciunile și în gândurile noastre cele bune, iar prin rugăciunile noastre să afle loc de odihnă înaintea Domnului.

Aduc un gând de binecuvântare și de rugăciune din partea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, care a venit personal aseară și a văzut, de asemenea, mulțimea credincioșilor și a oamenilor veniți să-și plângă părintele duhovnicesc și pe cel care le-a fost apropiat.

Să vă ajute Bunul Dumnezeu să-l purtați în rugăciuni cu încredere, cu cinstire și cu dreaptă 

O viață dedicată Bisericii

Părintele Vasile Cojocariu s-a născut la 27 decembrie 1959, în Humulești, din părinții Constantin și Elvira. După absolvirea școlii din satul natal, a urmat cursurile Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț (1978–1982), iar apoi pe cele ale Institutului Teologic de Grad Universitar din București, pe care le-a absolvit în anul 1986. Lucrarea sa de licență a avut tema „Lumea păgână la plinirea vremii”.

A întemeiat o familie alături de soția sa, Lăcrămioara, Dumnezeu binecuvântându-i cu trei copii: Elena-Smărăndița, Adrian Vasile și Constantin.

După absolvirea studiilor teologice, a activat ca pedagog, iar apoi ca profesor spiritual la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț, unde a contribuit la formarea mai multor generații de elevi. A fost hirotonit preot în paraclisul seminarului de către Preasfințitul Părinte Ioachim Vasluianul, iar pentru activitatea desfășurată în slujba educației teologice a primit, în anul 1990, rangul bisericesc de iconom stavrofor.

În anul 1991 a fost transferat la Parohia Săcălușești, comuna Agapia, unde a slujit până la sfârșitul anului 1998. La începutul anului 1999 a fost numit paroh al Bisericii „Sfântul Nicolae” din Humulești, slujire pe care a împlinit-o cu dăruire timp de peste două decenii. După pensionare, și-a continuat misiunea ca preot coslujitor în aceeași parohie, începând din iunie 2025.

Ctitor al restaurării Bisericii „Sfântul Nicolae”

Numele părintelui Viorel Cojocariu este strâns legat de una dintre cele mai importante lucrări de restaurare din istoria recentă a Bisericii „Sfântul Nicolae” din centrul Humuleștiului. Lucrările de consolidare, restaurare și extindere au început în anul 1996, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.

Cu răbdare și perseverență, părintele a coordonat această amplă lucrare, încununată în anul 2015 prin sfințirea bisericii restaurate. Pentru întreaga sa activitate și pentru contribuția la înfrumusețarea sfântului lăcaș, Mitropolia Moldovei și Bucovinei i-a conferit distincția „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei”, una dintre cele mai înalte distincții bisericești.

Dragoste pentru Humulești și moștenirea lui Ion Creangă

Originar din satul lui Ion Creangă, părintele Viorel Cojocariu a fost profund atașat de valorile spirituale și culturale ale Humuleștiului. Descendent din familia tatălui marelui povestitor, a promovat constant moștenirea literară și tradițiile locului, evidențiind legătura profundă dintre credință, cultură și identitatea satului românesc.

Înainte de a veni la Humulești, a fost pedagog și profesor spiritual la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț, unde foștii elevi și-l amintesc ca pe un formator exigent, dar apropiat de tineri, preocupat de formarea viitorilor slujitori ai Bisericii.

Dumnezeu să-l odihnească în pace și să-l numere în ceata drepților!