„Magii ne arată că ştiinţa şi cultura îndreaptă pe om spre Dumnezeu”

De-a lungul veacurilor, întreaga lume a omenilor de cultură şi ştiinţă a urmat pilda magilor, mărturisind credinţa lor în Dumnezeu, cinstindu-L prin demnitatea vieţii lor, aducând roadele muncii lor ca ofrandă lui Dumnezeu pentru binele oamenilor: cultivarea minţii şi propăşirea economică.

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi binecredincioşilor creştini din de Dumnezeu păzita noastră Arhiepiscopie, har, milă şi pace de la Dumnezeu-Tatăl, iar de la noi, arhierească binecuvântare.

Iubiţi credincioşi,

„Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută”, taina mântuirii noastre, se descoperă astăzi în peştera din Betleem; „Fiul lui Dumnezeu, Fiu Fecioarei Se face”.

Dacă sălaşul în care Fiul lui Dumnezeu S-a născut cu trup pentru mântuirea noastră a fost unul cu totul smerit, sărăcăcios, un staul de animale cu o iesle, în schimb văzduhul, bolta cerului, în miezul nopţii, s-a umplut de lumină, „lumina slavei lui Dumnezeu” (Luca 2, 9). Îngerii au umplut văzduhul cu glasul lor, cântând cuvintele: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2, 14).


Primii oameni care s-au împărtăşit de bucuria Naşterii Mântuitorului lumii au fost păstorii care străjuiau turmele lor din jurul peşterii din Betleem, oameni săraci şi smeriţi, oameni mai puţin sau deloc cunoscători de carte; aceşti oameni au fost şi cei dintâi vestitori ai Naşterii Domnului. Aşa a rânduit Dumnezeu: „... alegând pe cele de neam de jos ale lumii, pe cele nebăgate în seamă, pe cele ce nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt, ca nici un trup să nu se laude înaintea lui Dumnezeu”, scrie Sfântul Apostol Pavel (I Corinteni 1, 28-29). Dar, în adânca Sa înţelepciune, Dumnezeu a rânduit vestitori ai Naşterii Sale cu trup şi oameni învăţaţi, oameni de ştiinţă, cercetători ai mersului aştrilor, al stelelor de pe bolta cerului; aceştia au fost cei trei oameni numiţi magi. Ca urmare a observării unei stele care îşi avea direcţia mersului alta decât a celorlalte stele şi la imboldul tainic al inimilor lor, ei au pornit, călăuziţi de acea stea, ajungând la Betleem. Au pornit nu atât pentru a dezlega taina mersului neobişnuit al stelei, ci, cum ne spune Sfânta Evanghelie, „ca să se închine Regelui iudeilor” (Matei 2, 2), Care nu era altcineva decât Pruncul Iisus, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Aceşti oameni de ştiinţă erau şi oameni credincioşi, cu bogate cunoştinţe nu numai în domeniul ştiinţei astronomiei, ci şi în cel al religiei, al religiei mozaice, alta decât cea a lor, oameni care au citit şi cele scrise în cărţile Vechiului Testament cu privire la naşterea cu trup a Fiului lui Dumnezeu, în care se pomeneşte şi de „o stea” (Numeri 24, 17). Prin venirea lor ca să se închine Celui născut în peştera din Betleem, magii ne arată că ştiinţa şi cultura îndreaptă pe om spre Dumnezeu pentru a-L cunoaşte şi, mai mult, pentru a I se închina, a-L cinsti.

De-a lungul veacurilor, întreaga lume a omenilor de cultură şi ştiinţă a urmat pilda magilor, mărturisind credinţa lor în Dumnezeu, cinstindu-L prin demnitatea vieţii lor, aducând roadele muncii lor ca ofrandă lui Dumnezeu pentru binele oamenilor: cultivarea minţii şi propăşirea economicã.

Dreptmăritori creştini,

„Harul mântuitor al lui Dumnezeu s-a arătat tuturor oamenilor (în peştera din Betleem - n.n.) învăţându-ne pe noi să lepădăm fărădelegea şi poftele lumeşti şi, în veacul de acum, să trăim cu înţelepciune, cu dreptate şi cu cucernicie” (Tit 2, 11-12). Acest har ni se împărtăşeşte, după cum bine ştim, în Sfintele Taine ale Bisericii nostre Ortodoxe.

Cu purtare de grijă părintească, Sfântul Sinod al Sfintei noastre Biserici a hotărât ca în cursul anului viitor, pentru o mai bună sporire în strădaniile noastre duhovniceşti pentru dobândirea mânturirii, să fie tot mai mult prezente în viaţa noastră personală şi în rânduiala liturgică două Sfinte Taine: Taina Spovedaniei şi Împărtăşaniei, Sfinte Taine care stau într-o strânsă legătură una cu alta. Nu ne putem împărtăşi cu Prea Sfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos fără spovedanie, în care ni se dă iertarea păcatelor pentru a ne împărtăşi spre viaţă veşnică şi nu spre osândă veşnică. Cât de des trebuie să ne spovedim? Răspunsul ne este dat de conştiinţa noastră şi de cuvintele: „Ori de câte ori vei cădea, ridică-te!”. Cât de des ne putem împărtăşi? Să ascultăm ce ne spun doi mari Sfinţi Părinţi ai Bisericii noastre Ortodoxe. Sfântul Ioan Gură de Aur: „Mulţi cu Tainele acestea o dată întru tot anul se împărtăşesc, iar alţii de două ori, alţii de multe ori. Deci către toţi ne este nouă cuvântul, nu numai către cei de aici, ci şi către cei ce vieţuiesc în pustie. Că aceia o dată într-un an se împărtăşesc, iar de multe ori şi după doi ani. Aşadar care sunt nouă mai primiţi? Cei de o dată? Cei ce de multe ori? Cei ce de puţine ori? Nici cei ce o dată, nici cei ce de multe ori, nici cei ce de puţine ori se împărtăşesc, ci cei ce cu ştiinţa gândului curată, cei ce cu inima curată, cei ce cu viaţa neprihănită. Cei ce sunt întru acest fel totdeauna să se apropie, iar cei ce nu sunt întru acest fel, nici măcar o dată. Pentru ce? Pentru că îşi iau lor judecată şi osândă, şi muncă, şi pedeapsă. Şi să nu te minunezi! Că, precum hrana, care este fireşte hrănitoare, de va cădea întru acela care este plin de mâncări şi umezeli rele, toate le pierde şi le strică şi se face pricinuitoare de boală, tot astfel şi acestea ale înfricoşatelor Taine” (Sf. Ioan Gurã de Aur, Puţul şi împãrţirea de grâu, Ed. Buna Vestire, Bacău, 1995, p. 486-487).

„Când aveţi să vă apropiaţi de această înfricoşătoare şi dumnezeiască masă şi de Sfânta Împărtăşanie, faceţi aceasta cu frică şi cu cutremur, cu conştiinţa curată, cu post şi cu rugăciune ... Să ne cutremurăm când ne apropiem, să mulţumim, să cădem cu faţa la pământ, mărturisindu-ne păcatele noastre, să vărsăm lacrimi, bocind răutăţile noastre, să înălţăm lui Dumnezeu rugăciuni stăruitoare. Şi aşa, curaţi, să ne apropiem în linişte şi cu rânduiala cuvenită, ca unii ce ne apropiem de Împăratul cerurilor” (Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvânt la ziua Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos în Predici la sărbători împărăteşti şi cuvântări de laudă la sfinţi, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2006, p. 21-22).

Sfântul Ioan Damaschin: „...mulţi primesc această dumnezeiască Jertfă o dată pe an, iar unii de două ori, iar alţii, de multe ori. Dar cuvântul nostru nu este numai către aceştia din urmă, ci şi către cei ce stau în pustie, fiindcă aceştia o dată pe an se împărtăşesc, iar, de multe ori, şi după doi ani. Atunci, dar, în care chip să se primească Sfânta Jertfă? Oare ca cei care o dată pe an sau mai rar se împărtăşesc sau ca acei ce de multe ori primesc Trupul şi Sângele lui Hristos? Ci, aşa să ştiti, că aceia ce au cugetul curat şi dezlegare de la duhovnic, unii ca aceia de-a pururea să se apropie. Iar, de nu sunt aşa, atunci niciodată să nu se împărtăşeascã. Dar, oare, pentru ce? Pentru că, spre judecata lor o primesc, spre osândă, spre pedeapsă şi chin. Căci cel ce va mânca Pâinea aceasta şi va bea paharul Domnului cu nevrednicie, vinovat va fi de Trupul şi de Sângele Domnului.” (Cuvânt al Sfântului Ioan Damaschin despre împărtăşirea cu Trupul lui Hristos în Pregătirea creştinului pentru Taina Spovedaniei şi Sfânta Taină a Împărtăşaniei, Ed. Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, Suceava, 2012, p. 50)

Iubiţi credincioşi,

Închei cuvântul meu pastoral cu părinteasca urare: Sfintele sărbători ale Naşterii şi Botezului Domnului să le petreceţi cu sănătate, pace, linişte în suflet şi bucurii duhovniceşti!
Anul Nou, cu sănătate şi împlinirea dorinţelor binecuvântate de Dumnezeu!

Al vostru de tot binele voitor şi către Domnul pururea rugător,
PIMEN
ARHIEPISCOP AL SUCEVEI şI RĂDĂUŢILOR

(Titlul aparţine redacţiei)
 

Citește alte articole despre: spovedanie, sfânta împărtăşanie, Nașterea Domnului

De la același autor

Ultimele din categorie