Pastorală la Învierea Domnului

Cuvântul ierarhului

Pastorală la Învierea Domnului

Toţi creştinii, de-a lungul celor douăzeci de veacuri de creştinism, care s-au nevoit duhovniceşte, mărturisind pe Mântuitorul Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu prin cuvântul Evangheliei şi viaţă de sfinţenie, îndurând necazuri, încercări, au trăit şi trăiesc astăzi bucuria Învierii, încredinţaţi fiind pe deplin şi de cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră“ (I Corinteni 15, 14).

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi bine-credincioşilor creştini din de Dumnezeu păzita noastră Arhiepiscopie, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi arhierească binecuvântare.

Hristos a înviat!

Iubiţi credincioşi,

Acum, când „prăznuim omorârea morţii, sfărâmarea iadului şi începătura altei vieţi veşnice“, este cu totul firesc să trăim cea mai mare bucurie duhovnicească. Mântuitorul, prin Învierea Sa, „ne-a trecut din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer“, călcând moartea cu moartea Sa pe Cruce. Acestea sunt cuvintele pe care le auzim atât de des la slujba acestei mari sărbători, numită şi „sărbătoarea sărbătorilor“, când tot creştinul se bucură, şi cel ce a postit, şi cel ce nu a postit, şi cei ce s-au înfrânat, şi cei leneşi, aşa după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur în cuvântul său de Sfintele Paşti.

„Bucuraţi-vă!“ este cel dintâi cuvânt pe care l-a rostit Domnul nostru Iisus Hristos după slăvita Sa Înviere către femeile mironosiţe, care veniseră la mormânt cu miresmele cuvenite. După ce au cuprins picioarele Mântuitorului şi s-au închinat Lui (Matei 28, 9), au alergat cu bucurie mare să vestească pe Sfinţii Apostoli.

Când Sfinţii Apostoli au văzut pe Mântuitorul întâia oară după Înviere, s-au bucurat atât de mult, încât parcă nu le venea să creadă, după cum spune Sfântul Evanghelist Luca (24, 41). După ce Mântuitorul li S-a arătat viu prin multe semne doveditoare şi li S-a făcut văzut în răstimp de 40 de zile, vorbind despre cele ale împărăţiei lui Dumnezeu (Fapte 1, 3), Sfinţii Apostoli s-au încredinţat pe deplin de Înviere.

Cu bucuria Învierii în inimi, Sfinţii Apostoli s-au înfăţişat credincioşilor (oamenilor) nu numai ca vestitori ai Evangheliei, ci mai ales ca martori ai Învierii.

Stăpâniţi de bucuria Învierii, oamenii care au primit cuvântul Evangheliei au trăit şi au mărturisit cu preţul vieţii lor adevărul acestui fapt dumnezeiesc înaintea păgânilor, care îi ademeneau în multe feluri pentru a se lepăda de credinţa creştină. Sângele martirilor a fost sămânţa creştinilor, scrie Tertulian în cartea sa numită Apologeticum1. De aceea, Biserica a rânduit ca în piciorul sfintei mese a prestolului din sfântul altar al bisericii să se pună o părticică din moaştele unui sfânt mucenic. Biserica, trupul tainic al lui Hristos, este temeluită pe credinţa că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu Celui viu, cum a mărturisit Sfântul Apostol Petru, în numele Apostolilor, în faţa Mântuitorului (Matei 16, 16). De aceea, după cum ne-a încredinţat Mântuitorul, porţile iadului nu vor birui Biserica Fiului lui Dumnezeu. La temelia ei, Biserica drept-măritorilor creştini are credinţa, jertfa şi sângele mucenicilor.

Bucuria Învierii a venit prin Cruce, aşa cum auzim în cântarea Bisericii noastre la slujba Învierii în zilele sărbătorii Sfintelor Paşti şi în ziua Duminicii: Crucea, adică Patimile, Răstignirea şi Moartea Mântuitorului. Deci înainte de Înviere a fost Crucea, Patimile, iar după Patimi şi Cruce, după durere, întristare, vine Învierea, bucuria Învierii, cum a spus Mântuitorul Sfinţilor Apostoli înainte de Patimile şi Răstignirea Sa: „Puţin şi nu Mă veţi vedea şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea... Amin, amin zic vouă că voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura. Voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface întru bucurie... Acum sunteţi trişti, dar iarăşi vă voi vedea şi se va bucura inima voastră şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi“ (Ioan 16, 19-22).

Toţi creştinii, de-a lungul celor douăzeci de veacuri de creştinism, care s-au nevoit duhovniceşte, mărturisind pe Mântuitorul Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu prin cuvântul Evangheliei şi viaţă de sfinţenie, îndurând necazuri, încercări, au trăit şi trăiesc astăzi bucuria Învierii, încredinţaţi fiind pe deplin şi de cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră“ (I Corinteni 15, 14).

Drept-măritori creştini,

Avem în minte şi în inimă faptul că bucuria Învierii a fost împletită de-a lungul veacurilor creştinătăţii cu durerea izvorâtă din persecuţiile îndurate de creştini în primele veacuri. Avem, de asemenea, în minte şi în inimă fapta creştinească a Sfântului împărat Constantin cel Mare, care, în anul 313, acum 1.700 de ani, a decretat încetarea persecuţiilor şi a garantat libertatea creştinilor de a-şi mărturisi credinţa în public. În această hotărâre sfântă a împăratului Constantin cel Mare trebuie să vedem, să înţelegem purtarea de grijă a lui Dumnezeu faţă de Biserica Sa, faţă de creştinii trăitori şi mărturisitori ai credinţei una şi nedespărţită. Înţelegem că într-adevăr porţile iadului, răutatea oamenilor înstrăinaţi de Dumnezeu sau potrivnici faţă de Dumnezeu şi poruncile Lui nu pot birui Biserica lui Hristos (Matei 16, 18) şi nici pe creştinii care sunt „templul“ lui Dumnezeu, în care El locuieşte (II Corinteni 6, 16).

De aceea Sfântul Sinod al Bisericii noastre a luat hotărârea ca să sărbătorim anul acesta în mod deosebit pe împăratul Constantin cel Mare, publicând în presa noastră bisericească istoria, patimile şi biruinţa Bisericii, a creştinilor stăpâniţi permanent de bucuria şi neclintita nădejde a Învierii, după cum mărturisim în Simbolul credinţei sau Crezul nostru creştin ortodox: „Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie“.

Cu această neclintită credinţă şi nădejde, noi, cei de astăzi, suntem datori înaintea lui Dumnezeu să ne străduim neîncetat să păstrăm dreapta credinţă, să trăim în duhul dragostei creştine, aşa cum au trăit primii creştini, încât şi păgânii chinuitori se minunau, spunând: „Iată cum creştinii se iubesc unii pe alţii şi cât de pregătiţi sunt să moară unii pentru alţii“.

Să ajutăm pe fraţii prea mici ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos aflaţi în lipsuri şi necazuri, să-i ajutăm cu toată dărnicia, ştiind că „Dumnezeu iubeşte pe dătătorul de bună voie“ (II Corinteni 9, 7).

Rog pe Bunul Dumnezeu ca la sărbătoarea Sfintelor Paşti să vă dăruiască sănătate, pace, linişte în suflet şi bucuria mântuirii.

 

Hristos a înviat!

 

† P I M E N,
ARHIEPISCOP AL SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR

 

 

Note bibliografice:

1 Tertulian, Apologeticum, 39, 7, în Părinţi şi scriitori bisericeşti, nr. 3, Editura IBMBOR, Bucureşti.

Citește despre: