De fiecare dată când Sfântul Epifanie, arhiepiscopul Constantiei (Cipru – sec. al IV-lea), săvârşea jertfa cea fără sânge, dacă nu avea vreo vedenie nu săvârşea Sfânta Liturghie.

Însă ce fel de vedenie era aceasta? Posibil să fi fost mişcarea porumbelului de lemn atârnat deasupra Sfintei Mese după obiceiul acelei vremi. Sau poate că era o acţiune nevăzută a Duhului Sfânt în timpul sfinţirii darurilor, lucru care se întâmpla şi altor slujitori îndumnezeiţi.

La o liturghie a lui, Sfântul Epifanie a repetat de trei ori rugăciunea de sfinţire însă nu a avut vedenia. Şi pe când Îl ruga cu lacrimi pe Domnul să-i descopere motivul, a aruncat o privire diaconului care stătea la stânga lui şi avea faţa plină de lepră.

A înţeles imediat că acela era cauza. I-a spus cu blândeţe:

- Du-te, copilul meu, acasă şi nu te împărtăşi astăzi.

Apoi a repetat rugăciunea şi imediat a văzut vedenia. După otpust l-a chemat pe diacon ca să se intereseze de situaţia lui duhovnicească. Acela a recunoscut relaţia cu soţia sa din noaptea trecută.

Atunci sfântul a chemat toţi preoţii şi i-a sfătuit:

- Câţi, copiii mei, v-aţi învrednicit să primiţi harul preoţiei trebuie să vă păziţi curaţi „trupeşte şi sufleteşte” ca să slujiţi cu vrednicie Sfintele Taine.

(Minuni şi descoperiri din timpul Sfintei Liturghii, Editura Egumeniţa, 2000, p. 96)