Cel mai probabil Sfântul Ioan Postitorul (pomenit pe 2 septembrie) a fost inventatorul ceasului cu alarmă. Acest Patriarh al Constantinopolului de secol VI avea un suflet blând și sfios, era un om al rugăciunii și al postului, un adevărat călugăr. Avea și darul de a face minuni, dând vederea o dată unui orb din naștere.

Cum am menționat și mai devreme, se prea poate ca el să fi inventat deșteptătorul. Sfântul obișnuia să doarmă așezat în genunchi și pentru a fi sigur că nu doarme mai mult decât trebuie, obișnuia să așeze o lumânare din ceară curată în apropiere și apoi să pună un cui în acea lumânare. Când aproape se așeza să se odihnească, aprinde lumânarea, și cât dormea pentru câteva minute, lumânarea ardea până ce ajungea la cui. Atunci când căldura de la flacăra lumânării încălzea și topea ceara, cuiul cădea într-un vas de metal făcând un zgomot puternic și astfel sfântul se trezea. Vădit, Cuviosul urma prin aceasta cuvântul pustnicilor care spunea că: Cel ce dorește să se mântuiască făurește căi.

Pe lângă faptul că avea darul de a face minuni și era un inventator, sfințitul și smeritul ierarh mai este deosebit și într-o altă privință: el a fost primul Patriarh al Constantinopolului numit Patriarh Ecumenic. Împăratul Mauriciu a dat Sfântului Ioan acest titlu în anul 586.

Bizantinii iubeau titlurile. Sentimentul general era că cu cât mai multe și mai multe titluri dețineai cu atât erai mai fericit. Și evident, cu cât imperiul s-a micșorat, titlurile au fost proporțional mai mari.

Însă pentru a înțelege implicațiile acestui nou titlu trebui să privim în istorie cu mare atenție. În acele zile, Constantinopolul era orașul ecumenic, adică era centrul religios, politic, spiritual, economic și legislativ a ceea ce se numea oecumene (literar, lumea locuită) ce era, Imperiul Roman. Titlul de ecumenic nu era folosit în mod exclusiv doar pentru patriarhi. În Constantinopol exista de exemplu un Bibliotecar ecumenic. De-ndată ce oecumene era imperiul, cuvântul ecumenic însemna imperial. Astfel, Bibliotecarul Ecumenic, în ciuda titlului de natură să intimideze, era doar bibliotecarul șef din orașul imperial. Nu cerea prin titlul său ca autoritatea sa să se extindă asupra tuturor bibliotecarilor din imperiu. La fel și, Patriarhul Ecumenic, era doar episcopul din orașul imperial. Nu era, cum adesea mai auzim și astăzi, liderul lumii Ortodoxe. În același fel, Sinoadele Ecumenice, nu erau sinoade episcopale locale ci sinoadele cu episcopi din întreg oecumene, adică din întreg imperiul, sinoade imperiale numite împreună prin decret imperial.

Din greșeală, ori din pronie divină, noul titlul al Sfântului Ioan de Patriarh Ecumenic  a fost tradus în latină ca Patriarh Universal, și de aici au început unele probleme cu scaunul papal.

Pentru început, Sfântul Ioan nu a cerut acest nou titlu. I-a fost impus de către împărat. Sfântul Ioan nici nu a dorit să devină patriarh și la început s-a opus cu strășnicie în a ocupa scaunul, chiar și după ce a fost ales. Nu voia decât să rămân un simplu călugăr. Stătuse destul pe lângă patriarhie pentru a ști ce muncă extenuantă și nerecunoscută este aceea de a fi episcop.

Papa Sfântul Grigorie cel Mare nu-l cunoscuse personal pe Sfântul Ioan, nu știa că Sfântul Ioan nu-și luase el însuși acest titlul și nici nu dorea să devină patriarh sau că ar fi fost însetat după putere, așa cum presupusul titlu de Patriarh Universal părea că implică. Alarmat de gândul că un episcop pretindea autoritate peste toți ceilalți episcopi, Sfântul Grigorie i-a scris Sfântului Ioan. Astfel, istoria ne-a transmis scrisori de o incredibilă frumusețe, scrise de către sfințitul Papă, scrisori care cu blândețe dar sigur, demolează fundațiile papalității din anii ce au urmat.

Iată ce i-a scris Sfântul Grigorie Papă al Romei Sfântului Ioan Patriarhul Constantinopolului:

Te rog, astfel, gândește-te că prin marea ta supraestimare pacea întregii Bisericii este tulburată și nu mai ești în același duh cu harul care ni s-a dăruit nouă tuturor. Cu cât te înalți mai mult în har cu atât mai smerit ești în ochii tăi; vei fi mai mare cu cât te îndepărtezi mai mult de acest titlu extravagant și lăudăros. Cu atât vei deveni mai bogat cu cât cauți mai puțin ca în beneficiul propriu să despoi pe frații tăi. De aceea, preaiubite frate, iubește smerenia din toată inima. Ea este cea care asigură pacea între frați și care menține unitatea în Sfânta Biserică Catolică… Ce îi vei spune lui Hristos, Care este Capul Bisericii universale, ce îi vei răspunde la Judecata de Apoi, tu cel care prin titlul tău de universal, aduci pe toți credincioșii Săi sub ascultarea ta? Pe cine, rogu-te a-mi spune, pe cine imiți prin acest nerușinat titlu dacă nu pe Lucifer care, disprețuind legiunile de îngeri, tovarășii săi, a căutat să se ridice mai sus de înălțimi?

Iar într-o altă scrisoare:

Dacă însă cineva în Biserică uzurpă un titlu care include pe toți credincioșii, adică Biserica universală – blasfemie! – va cădea cu el, pentru că se numește pe sine universal.

Nu putem spune, după cum au afirmat unii, că, într-un anumit sens, Sfântul Grigorie își păstra pentru el însuși prerogativa de Episcop Universal. Un sinod african, într-o decizie nechibzuită, a oferit un titlu asemănător episcopului Romei, ca astfel, credeau ei, să onoreze pe Sfântul Apostol Petru. Care a fost răspunsul Romei? A refuzat acest titlu nelalocul lui! Sfântul Grigorie explică faptul că a refuzat cinstea ca nu cumva, oferind onoarea doar unuia, toți ceilalți preoți să fie privați de onoarea ce li se cuvine. Cum atunci, în timp ce nu urmărim slava unui titlu ce ni s-a oferit, poate altcineva căruia nu i s-a oferit să aibă îngâmfarea să-l ia?

Astfel, scrisoare după scrisoare, precum un foc de artilerie, scrisorile Sfântului Grigorie cel Mare către episcopii ortodocși din acea vreme cad cu precizie peste pretențiile de infailibilitate datorate supremației date de succesiunea la scaunul Sfântului Apostol Petru.

În concluzie, putem spune că morala acestui fragment de istorie poate fi formulată astfel: Traducerile greșite de la o anumită vreme și patriarhii ce au inventat ceasurile cu alarmă au alarmat și cauzat mai mulți Papi să-și piardă somnul decât orice altceva.

Hristos Adevăratul nostru Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfântului Ioan Postitorul, primul Patriarh Ecumenic și ale Sfântului Grigorie cel Mare, Papă al Rome, să ne miluiască și să ne mântuiască pe noi. Amin.