Patriarhul României: „Rezistența anticomunistă prin credință creștină statornică este un factor de demnitate națională”

Patriarhia Română

Patriarhul României: „Rezistența anticomunistă prin credință creștină statornică este un factor de demnitate națională”

Astăzi au loc slujbe de pomenire în toată țara pentru cei care au pătimit în timpul regimului comunist ateu, apărând credinţa în Dumnezeu şi demnitatea poporului român. Apărătorii Ortodoxiei în timpul regimului comunist sunt omagiaţi de Biserica noastră nu numai astăzi, ci pe parcursul întregului an 2017.

Mulţimea mărturisitorilor şi martirilor credinţei din ţara noastră în timpul comunismului ne îndeamnă mereu să nu uităm cât de mare este puterea jertfei şi cât de necesară este lucrarea de vindecare şi înnoire a umanităţii, rănită de ură şi violenţă, de discriminare şi dominaţie, de intoleranţă şi indiferenţă, de multe forme ale morţii fizice şi spirituale, transmite Patriarhul Daniel în această zi în care sunt comemoraţi deținuții politici anticomuniști din perioada 1944-1989.

În timpul regimului comunist numeroşi ierarhi, clerici, profesori de teologie, studenţi, monahi, intelectuali creştini au suferit detenţie pentru credinţa noastră strămoşească pe care au apărat-o, unii dintre ei, chiar cu preţul vieţii. S-au împotrivit regimului, au apărat valorile seculare ale poporului român şi nu au cedat torturilor la care au fost supuşi.

Potrivit legii nr. 247 anul 2011, ziua de cinstire a sfinţilor 40 de mucenici, 9 martie, a devenit şi Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din Perioada 1944-1989 în România. Patriarhul nostru nu a lăsat în uitare suferinţele prin care au trecut cei din închisorile comuniste pentru idealurile ortodoxe şi îndeamnă să îi omagiem cu preţuire.

Lumina mărturiei mărturisitorilor trebuie comemorată cu recunoștință şi venerație, ea fiind izvor de putere spirituală în viaţa şi misiunea Bisericii astăzi”, subliniază Preafericirea Sa.

Despre „suferințele martirilor, dăruirea de sine a mărturisitorilor şi curajul apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”  Patriarhul Daniel spune că sunt „dovezi şi valori ale credinţei şi jertfelniciei poporului român, pe care trebuie să le preţuim şi să le transmitem mai departe”.

Astfel, vom arăta că, pentru poporul român, rezistența anticomunistă prin credință creștină statornică, în fața tuturor răutăţilor, este un factor de continuitate creștină şi de demnitate națională, într-un context istoric dificil, în care puterea Învierii este ascunsă în Cruce”, evidenţiază Preafericirea Sa.

Astăzi au loc slujbe de pomenire în toată țara pentru cei care au pătimit în timpul regimului comunist ateu, apărând credinţa în Dumnezeu şi demnitatea poporului român. Apărătorii Ortodoxiei în timpul regimului comunist sunt omagiaţi de Biserica noastră nu numai astăzi, ci pe parcursul întregului an 2017. La propunerea Preafericirii Sale, anul acesta a fost dedicat, ca an comemorativ, Patriarhului Justinian şi celor care au apărat credinţa ortodoxă în temniţele comuniste.

Sursa: basilica.ro